Știri

Scutiri personale în cazul prestării serviciilor

Persoanele fizice, care nu desfășoară activitate de întreprinzător și prestează servicii sau lucrări, vor putea beneficia de acordarea scutirii personale stabilite la art.33 din Codul fiscal1 la locul prestării serviciilor sau lucrărilor, cu condiția neutilizării lor pe parcursul perioadei respective la un alt loc de muncă. În Monitorul Oficial din 1 februarie curent a fost publicată Hotărârea nr. 44 din 30 ianuarie 2019 cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului. Măsura are drept scop simplificarea conformării fiscale a contribuabililor și diminuarea poverii administrative privind calcularea obligațiilor fiscale ce ține de impozitul pe venit al persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și prestează servicii sau lucrări. Documentul prevede că scutirea în cazul acestor persoane se va calcula pe o lună calendaristică, ca 1/12 din mărimea scutirii personale stabilite la art.33 din Codul fiscal. În acest sens, contribuabilul va prezenta suplimentar la actele ce confirmă dreptul la scutiri (copia actului de identitate, legitimația de pensionar, certificatul de rezidență etc) și confirmarea privind neutilizarea scutirii personale. Totodată, hotărârea prevede excluderea necesității eliberării actului de achiziție în cazul arendei terenurilor agricole, care în prezent complică desfășurarea activității de întreprinzător. Potrivit hotărârii, utilizarea de către entităţi a formularelor actelor de achiziţie a serviciilor de locaţiune/arendă va fi admisă până la epuizarea deplină a stocurilor aflate la entităţi şi Serviciul Fiscal de Stat. De asemenea, prin această hotărâre se introduce, la solicitarea mediului de afaceri, documentul primar cu regim special de însoțire a mărfurilor Aviz de însoțire a mărfii, ceea ce va simplifica circulația mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova. Cazurile de eliberare a avizelor de însoțire a mărfurilor și modul de completare a acestora se va stabili de Ministerul Finanțelor, iar la sfârșitul perioadei în baza acestora furnizorul va elibera factura fiscală. Modificări intervin și în Regulamentul cu privire la modul de operare cu tichetele de masă. În acest context, pentru transferurile efectuate pe suport electronic salariatul nu va fi obligat să semneze în Registrul de evidență a tichetelor de masă eliberate salariaților. În prezent, pct. 23 din Regulament prevede că angajatorul este obligat să țină evidența tichetelor de masă acordate salariaților în acest registru. Alte modificări țin de determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venit. Astfel, Regulamentul cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venitul persoanelor juridice şi persoanelor fizice care practică activitate de întreprinzător este completat cu prevederea că deducerea cheltuielilor se va permite cu condiția confirmării documentare a acestora, cu excepția cazurilor stabilite de Codul fiscal. Deducerea cheltuielilor nu poate fi efectuată în baza avizului de însoțire a mărfii. De asemenea, în cazul deducerii cheltuielilor pentru organizarea procesului de instruire a ucenicilor în programele de formare profesională tehnică prin învățământ dual, bursele care vor fi acordate cu încălcarea prevederilor Legii privind bursele private nu vor fi deductibile în scopuri fiscale. Hotărârea mai prevede modificarea consecutivității în cazul stingerii sumelor TVA aferente livrărilor de mărfuri şi prestării de servicii. Astfel, dacă în prezent anexa nr.21 din Regulamentul privind restituirea taxei pe valoarea adăugată prevede că, mai întâi, se sting sumele achitate, după care cele neachitate, prioritar vor fi stinse sumele TVA neachitate. ______________________ 1 1) Fiecare contribuabil (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire personală în sumă de 24 000 lei pe an. (2) Suma scutirii personale, stabilită la alin. (1), va constitui 30 000 lei pe an pentru orice persoană care: a) s-a îmbolnăvit şi a suferit de boala actinică provocată de consecinţele avariei de la C.A.E. Cernobîl; b) este persoană cu dizabilităţi şi s-a stabilit că dizabilitatea sa este în legătură cauzală cu avaria de la C.A.E. Cernobîl; c) este părintele sau soţia (soţul) unui participant căzut sau dat dispărut în acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova, cît şi în acţiunile de luptă din Republica Afganistan. d) este persoană cu dizabilități ca urmare a participării la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova, precum şi în acţiunile de luptă din Republica Afganistan; e) este persoană cu dizabilităţi de pe urma războiului, persoană cu dizabilităţi în urma unei afecţiuni congenitale sau din copilărie, persoană cu dizabilităţi severe şi accentuate; f) este pensionar-victimă a represiunilor politice, ulterior reabilitată.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

4906 vizualizări

Data publicării:

04 Februarie /2019 08:00

Domeniu:

Impozitul pe venit | T.V.A. | Noutăți

Etichete:

impozit pe venit | TVA | scutiri | burse | Hotarire de Guvern | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon