20
07 2018
180

Secretarii de stat, instruiți în domeniul auditului intern

La Ministerul Finanțelor în calitate de beneficiar al proiectului de Twinning “Suport pentru dezvoltarea unui mediu de control și audit intern eficient în sectorul public din Republica Moldova” a avut loc instruirea Secretarilor generali și a Secretarilor de stat ai autorităţilor publice centrale din țară în cadrul unui atelier de lucru cu genericul “Utilizarea eficientă a resurselor bugetare necesită un sistem de control intern eficace”. Seminarul a fost susţinut de către Jens Motel, Lider de proiect și Mioara Diaconescu, Lider junior de proiect.

Ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, fiind prezent la eveniment a menționat importanța controlului financiar public intern și auditul intern în instituții din sectorul public.

Așteptările față de noi, cei care conducem instituții, sunt foarte mari. Noi, trebuie să avem o conformitate cât mai bună, să dovedim că gestionăm banii publici eficient și că suntem eficienți în activitatea noastră, iar aici auditul intern vine să vă ajute foarte mult, a precizat ministrul.

Atelierul a fost organizat pentru a pune în discuțíe provocările cu care se confruntă managementul superior din cadrul ministerelor în implementarea sistemelor de control intern managerial și audit intern, dar și perspectivele de dezvoltare a acestora.

În acest sens, Mioara Diaconescu a prezentat experiența României în funcționarea sistemelor de control intern managerial, iar Jens Motel a vorbit despre rolul managementului de top în sistemul de control intern.

Sesiunea de instruire a fost interactivă, participanții au prezentat interes față de subiectele abordate, au acordat întrebări aferente acestora, dar și au dezbătut anumite aspecte.

via | mf.gov.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.