Știri

Serviciul Vamal a încasat timp de o săptămână 483,7 mil. lei

În perioada 15-21 iulie 2019, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 483,7 mil. lei, fiind perfectate 11959 de declarații vamale. Veniturile sunt în creștere comparativ cu cele înregistrate în perioada 8-14 iulie, în care au fost colectate venituri în sumă de 424,4 mil. lei și perfectate 11414 de declarații vamale. Potrivit datelor, pe parcursul săptămânii trecute au fost înregistrate 194 de încălcări ale legislației vamale, dintre care 141 se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine. Totodată, au fost întocmite 99 de procese-verbale și aplicate amenzi în sumă de circa 364 mii de lei. În perioada de referință, fluxul unităților de transport a înregistrat o creștere constantă, constituind 115792 de traversări. Cele mai mari valori de trafic au fost semnalate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 22650 și, respectiv, 15979 de traversări. În aceste condiții, Serviciul Vamal menționează că va continua să întreprindă măsurile necesare pentru reducerea la maxim a timpului de așteptare în vamă și fluidizarea traficului în perioada estivală. Astfel, instituția anunță că, în cazul în care aveți nevoie de informații privind regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau doriți să faceți o reclamație referitoare la eventuale abuzuri comise de către angajații instituției, puteți contacta operatorii Centrului Unic de Apel al Serviciului Vamal, la numărul de telefon: (+373 22) 574 111. SV comunică că, timp de o săptămână, operatorii au răspuns la 453 de solicitări de informații legate de activitatea vamală.

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Serviciul Vamal al Republicii Moldova

979 vizualizări

Data publicării:

22 Iulie /2019 14:29

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Serviciul Vamal | venit | incasari la buget | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon