29
07 2019
177

Serviciul Vamal: sinteza săptămânii

În perioada 22-28 iulie 2019, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 451,5 milioane de lei, fiind perfectate 12.020 de declarații vamale.

La capitolul combaterea fraudelor vamale, pe parcursul săptămânii trecute, au fost relevate 218 de încălcări ale legislației vamale, dintre care 156 se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine. Totodată, au fost întocmite 56 de procese-verbale și aplicate amenzi în sumă de circa 814 mii de lei.

În perioada de referință, fluxul unităților de transport a înregistrat o ușoară creștere, constituind 121.315 de traversări. Cele mai mari valori de trafic au fost semnalate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 23.436 și, respectiv, 15.403 de traversări.

În aceste condiții, Serviciul Vamal va întreprinde în continuare toate măsurile ce se impun pentru fluidizarea traficului transfrontalier în perioada estivală.

În cazul în care aveți nevoie de informații privind regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau doriți să faceți o reclamație referitoare la eventuale abuzuri comise de către angajații instituției, puteți contacta operatorii Centrului Unic de Apel al Serviciului Vamal la numărul de telefon: (+373 22) 574 111. În perioada vizată, aceștia au răspuns la 313 solicitări de informații legate de activitatea vamală.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.