Știri

Termenul de atestare tehnico-profesională a specialiştilor în construcţii, prelungit

Termenul de valabilitate a certificatelor de atestare tehnico-profesională a specialiştilor cu activităţi în construcţii va fi extins până la efectuarea instruirii şi atestării acestora în termen de 6 luni din momentul reluării activității de instruire şi a comisiilor de atestare. Extinderea termenului este propusă în contextul declarării stării de urgență în sănătate publică în perioada 16 mai – 30 iunie 2020 prin Hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr.10 din 15 mai 2020. Proiectul cu privire la reglementarea unor aspecte ce țin atestarea tehnico-profesională a specialiștilor cu activități în construcții este inclus pe agenda ședinței secretarilor generali. Potrivit proiectului, situația epidemiologică a provocat suspendarea procesului de atestare tehnico-profesională a specialiștilor cu activități în construcții, inclusiv ale căror certificate au expirat în perioada stării de urgență, fapt care a creat imposibilitatea reatestării a circa 600 de specialiști cu activități în proiectare, verificatori de proiecte, experți tehnici, diriginți de șantier, responsabili tehnici, diriginți pentru executarea lucrărilor specializate și pentru montarea instalațiilor aferente construcțiilor și personalul de specialitate din laboratoarele de încercări în construcții.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1768 vizualizări

Data publicării:

28 Mai /2020 07:59

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

atestare | construcții | Proiect

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon