Știri
Tichetele de masă: majorarea valorii nominale deductibile
Totodată, art. 4 alin.3) din Legea nr. 166/2017 stabilește că valoarea nominală a unui tichet de masă se indexează anual, după caz, la 1 aprilie, coeficientul de indexare constituind creşterea anuală a indicelui preţurilor de consum pentru anul precedent, determinată în modul stabilit de către Guvern. În acest sens, în nota proiectului se menționează că valoarea nominală a tichetului de masă nu a fost actualizată din anul 2019.
Autorii consideră că în condițiile în care 48% din coșul minim de consum în țara noastră sunt direcționate spre achiziționarea produselor alimentare, majorarea valorii nominale deductibile a tichetelor de masă va genera o creștere a puterii de cumpărare.
De asemenea, această majorare va descuraja munca nedeclarată sau remunerarea în plic, ceea ce va diminua evaziunea fiscală, iar agenții economici vor activa într-un mod mai transparent, precum și vor avea un instrument de a-și motiva angajații să activeze în continuare.
În același timp, se propune modificarea noțiunii tichet de masă, care va reprezenta un instrument de plată (prevăzut la art. 5 pct. 401 din Codul fiscal) emis de către operator, acordat de către angajator salariaților, pentru a fi folosit în scopul procurării de produse alimentare în unitățile comerciale/de alimentați publică, care au încheiat un contract de prestare a serviciilor cu operatorul. Această modificare va oferi posibilitatea diversificării modalităților de plată și renunțarea parțială la cardurile din plastic, ceea ce va face ca acest instrument să fie mai accesibil și ușor de utilizat.
Cu detalii suplimentare vom reveni pe parcursul promovării proiectului.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
2469 vizualizări
Data publicării:
25 Mai /2022 07:59
Catalogul tematic
Noutăți | Tichet de masă
Etichete:
tichet de masa | valoare nominala | deduceri
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.