24
04 2019
356

Tot mai multe locuri de muncă vacante

Pe piața muncii sunt înregistrate 10968 locuri de muncă vacante, potrivit Agenției Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în creștere față de numărul înregistrat la începutul lunii curente, când erau înregistrate 10218 locuri vacante.

Astfel, cele mai multe locuri disponibile sunt înregistrate în municipiile Chișinău și Bălți – 4374 și, respectiv, 1387 de locuri. În Cahul agenții economici declară vacante 406 locuri de muncă, în Florești – 375, iar în Ștefan-Vodă – 346. În UTAG avem vacante 302 posturi. Cel mai mic număr de locuri de muncă vacante este înregistrat în Edineț și Florești – câte 40.

Pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 1884 locuri, constituind circa 17% din numărul total. Totodată, prin HG nr. 1281 din 26.12.2018, pentru locurile vacante în autoritățile publice este stabilit moratoriu temporar.

Astfel, pe piața muncii sunt așteptați 200 de specialiști în activitatea financiară, economică sau comercială, dintre care 91 sunt pentru contabili, 27 – pentru agenții în vânzări, 23 – pentru contabili-șefi etc.

Cele mai multe locuri vacante sunt, însă, în domeniul sănătății – 365, dintre care 135 sunt pentru asistenții medicali, iar 123 – pentru medicii specialiști.

De asemenea, un număr mare de locuri vacante este înregistrat pentru inspectori și ofițeri – 230, precum și pentru specialiștii din învățământ – 200.
În baza de date a ANOFM mai sunt înregistrate 158 locuri de muncă pentru ingineri și tehnicieni, 123 – pentru cei din sfera marketingului, 67 – pentru asistenții sociali etc.

Circa 83% din numărul total de locuri vacante sunt pentru persoanele cu nivel de instruire secundar profesional și pentru muncitorii necalificați.

Astfel, din cele 9084 locuri de muncă, 2867 sunt pentru lucrători în industria textilă și confecții, care sunt și cei mai solicitați.

Pentru lucrătorii din domeniul transportului și telecomunicațiilor sunt puse la dispoziție 938 locuri de muncă, pentru lucrătorii calificați în întreprinderi industriale – 861.

De asemenea, se mai propun 535 poziții vacante pentru operatori, aparatişti, maşinişti la instalaţii și mașini, 494 – pentru cei din vânzări, 364 – în domeniul hotelier, 234 – în construcții, 228 – în domeniul serviciilor personale etc.

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale ale ANOFM sau pot accesa Portalul pieţei muncii: www.angajat.md, unde sunt postate locurile vacante oferite în fiecare raion, pe profesii.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.