Știri

Transportarea mărfurilor fără documente de proveniență

La 22 iunie 2017 colaboratorii Inspectoratului de Poliţie Orhei au constatat faptul că persoana fizică A. transporta marfă fără ca să dispună de actele care ar confirma provenienţa şi originea acesteia. În baza procesului-verbal cu privire la contravenţie, acţiunile cetăţeanului A. au fost încadrate de agentul constatator în baza prevederilor art. 265 din Codul contravenţional, iar dosarul a fost remis instanței de judecată pentru examinare conform competenţei. Prin Hotărârea Judecătoriei Orhei din 15 septembrie 2017, A. a fost recunoscut vinovat de comiterea contravenţiei şi i-a fost aplicată sancţiunea sub formă de amendă în mărime de 60 unităţi convenţionale, ceea ce constituie trei mii lei, cu confiscarea contravalorii corpurilor delicte cu costul de 7350 lei în beneficiul statului. Contravenientul a declarat recurs împotriva hotărârii, motivând că în acțiunile sale lipsesc elementele contravenției imputate. Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău a constatat că recursul este nefondat și că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, întemeiată şi motivată, motiv pentru care a menținut în vigoare hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea sub formă de amendă în mărime de trei mii lei, cu confiscarea contravalorii corpurilor delicte în sumă de 7350 lei în beneficiul statului.
author icon

Victoria Belous

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

3055 vizualizări

Data publicării:

08 Mai /2018 15:31

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

contraventie | sanctiune | confiscaţie | Instanța de judecată | transport de marfuri

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon