Știri

Vizita fiscală, altfel

Indicațiile metodice privind efectuarea vizitelor fiscale (în continuare – Indicații) au fost modificate. Ordinul nr.479 al Serviciului Fiscal de Stat din 22 septembrie 2020 este publicat în MO și a intrat în vigoare.
 
De rând cu multiplele intervenții redacționale în Ordinul nr.388/2019  prin care au fost aprobate Indicațiile, documentul a fost completat cu prevederi noi. Astfel, la efectuarea vizitei funcționarul fiscal, pentru constatarea datelor de ordin general despre activitatea contribuabilului sau a altor informații relevante efectuării vizitei fiscale, poate solicita în cadrul vizitei fiscale documente și date privind activitatea contribuabilului, precum și explicații.

 

O noutate a Indicațiilor este și faptul că „vizita fiscală se efectuează cu/(fără) acordul, în/(fără) prezența conducătorului, cu/(fără) participarea contabilului/contabilului-șef sau a persoanei împuternicite în conformitate cu prevederile art. 244 din Codul fiscal. În cazul efectuării vizitei fiscale în scopul monitorizării contribuabililor privind disciplina de casă sau alte aspecte, prin observarea directă a activității, vizita fiscală se va efectua în prezența persoanei angajate a contribuabilului care este responsabilă de subdiviziunea monitorizată (vânzător, administrator etc).”

 

Totodată, devine mai clară procedura de înștiințare a agentului economic despre inițierea vizitei fiscale. Noua redacție a Indicațiilor prevede că contribuabilul se va informa din timp, inițial fiind contactat prin intermediul telefonului, pentru a fixa data începerii vizitei fiscale, iar în cazul în care acesta nu poate fi contactat telefonic, funcționarul fiscal va expedia prin e-mail sau prin scrisoare recomandată Înștiințarea privind inițierea vizitei fiscale.

 

Deoarece este stabilit că vizita poate fi efectuată nu doar la cererea entității, dar și la inițiativa SFS, cea din urmă va fi inițiată în cazul în care contribuabilul va întruni cel puțin trei dintre cele 24 criterii de risc expuse în redacție nouă (pct.8 al Indicațiilor1).

 

Finalitate a vizitei fiscale este întocmirea de către funcționarul fiscal a raportului respectiv, iar în cazul stabilirii unor abateri de la prevederile legislației în vigoare, contribuabilului i se recomandă înlăturarea neajunsurilor, prin prezentarea Declarației/dării de seamă corectate, și/sau reflectarea corectă în documentele de evidență contabilă a faptelor economice, care să asigure raportarea conformă a obligațiilor fiscale. În cazul refuzului contribuabilului de a se conforma voluntar într-un termen rezonabil și/sau constatarea unor încălcări grave, SFS își rezervă dreptul de a aplica alte măsuri de conformare.

 

Toate modificările și completările operate în Indicații pot fi consultаte în MO nr. 240 din data de 23 septembrie 2020.

Recomandăm să citiți și

SFS, în ajutorul contribuabilului

Poate fi contribuabilul sancționat pentru încălcările constatate în cadrul vizitei fiscale?

_______________________________________________ 

1 Criteriile de risc identificate de Serviciul Fiscal de Stat pot fi:

1) lipsa activității de întreprinzător la data depunerii cererii privind solicitarea înregistrării ca contribuabil al TVA;

2) nu dispune de sediu sau sediul contribuabilului este adresă de domiciliu;

3) schimbarea cu 100% a componenței fondatorilor și/sau a conducătorului în ultimele 6 luni;

4) prezentarea neregulată/tardivă a dărilor de seamă fiscale;

5) prezentarea frecventă sau numeroasă a dărilor de seamă fiscale corectate pe parcursul anului de gestiune;

6) solicitarea unui număr mare de facturi fiscale în raport cu volumul livrărilor și numărul de facturi fiscale utilizate în perioadele precedente;

7) desfășoară sau planifică a desfășura comercializarea mărfurilor cu ridicata fără a dispune de depozit;

8) înregistrarea timp de 2 ani consecutivi a pierderilor fiscale;

9) achitarea neînsemnată sau lipsa achitării impozitelor şi taxelor/admiterea restanțelor la buget, înregistrând livrări semnificative;

10) înregistrarea livrărilor semnificative în raport cu fondul de salarizare;

11) declararea numărului mic de salariați în comparație cu volumul de livrări efectuate;

12) salariu mediu conform datelor declarate de contribuabil este inferior salariului mediu pe ramura respectivă/sau salariului minim garantat;

13) documentarea tranzacțiilor cu întreprinderi în activitatea cărora au fost stabiliți posibili indici de infracțiune;

14) fondatorul/conducătorul contribuabilului este o persoană străină, în etate, este elev, student sau nu poate fi identificat/localizat (sunt reprezentate de alte persoane în baza procurii);

15) conducătorul sau fondatorii entității economice au figurat în calitate de conducători, fondatori la alte entităţi şi/ sau figurează drept conducători, fondatori la entitățile care: a) în activitatea cărora au fost identificați posibili indici a infracțiunilor economico-financiare; b) nu prezintă dări de seamă fiscale/nu prezintă documente solicitate prin citațiile emise de Serviciul Fiscal de Stat;

16) înregistrarea livrărilor/procurărilor de mărfuri și servicii de la furnizorii anterior anulați în calitate de subiecți ai impunerii cu TVA;

17) divergențe dintre datele din Declarațiile privind TVA, Declarațiile privind TVA depuse de beneficiarii/furnizorii agentului economic şi datele din declarațiile vamale;

18) admiterea încălcărilor repetate privind disciplina de casă;

19) contribuabilul dispune de restanțe la Bugetul Public Național, pentru o perioadă mai mare de 2 luni calendaristice;

20) recepționarea de către SFS a unor sesizări cu referire la posibilele încălcări admise de contribuabil, în scopul clarificării informației sesizate de către terți;

21) contribuabilul plătitor TVA nu declară livrări impozabile într-o perioadă mai mare de 6 luni consecutive;

22) desfășurarea activității de întreprinzător fără a dispune de acte permisive prevăzute de legislație;

23) înregistrarea relațiilor interdependente cu furnizorii și/ sau beneficiarii;

24) efectuarea procurărilor de mărfuri/servicii în sumă ce depășește 1,2 milioane de lei, cu excepţia livrărilor scutite de T.V.A. fără drept de deducere şi a celor care nu constituie obiect impozabil în conformitate cu art.95 alin.(2) din Codul fiscal, pentru perioada ultimelor 12 luni consecutive, fără a fi înregistrat în calitate de subiect al impunerii cu TVA.”

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

4265 vizualizări

Data publicării:

23 Septembrie /2020 14:18

Domeniu:

Administrare fiscală | Noutăți

Etichete:

vizita fiscala | conformare fiscală | recomandari | ordine sfs | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon