Search from the cathegory
The period of publication
Compartment page
Subcompartment page
Keyword
Ministerul Finanţelor anunţă organizarea examenului de calificare profesională a auditorilor interni din sectorul public. Conform comunicatului, proba teoretică se va desfășura la data de 17 decembrie 2019, ora 9.00-12.00, în sala mica nr. 2 a Ministerului Finanțelor, iar proba practică – la 18 decembrie 2019, ora 9.00, în aceeași sală. Pentru a obţine Certificatul de calificare al auditorului din sectorul public, la examen s-au înscris 16 persoane ce activează în cadrul Serviciului Fiscal de Stat, Serviciului Vamal, AIPA, Curţii de Conturi, ANOFM, instituțiilor medicale etc.
02 December /2019 11:00
Responsabili pentru formarea profesională a specialiștilor în finanțe publice din cadrul Ministerului Finanțelor și al Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) au participat săptămâna trecută la cea de a doua Conferință internațională privind dezvoltarea capacităților de formare a specialiștilor în finanțe publice, desfășurată la Tbilisi, Georgia. La conferință au participat reprezentanți ai entităților de profil din nouă țări europene. Evenimentul a fost organizat de Academia Națională de Finanțe și Economie (NAFE) a Ministerului Finanțelor din Olanda în comun cu Academia Ministerului Finanțelor din Georgia. Prima conferință cu aceeași temă a avut loc în noiembrie 2018 la Haga.
02 December /2019 10:50
Partea I a fost publicată în nr. 6(54) Veniturile independente Cu referire la veniturile independente, merită a fi menționat că acestea acoperă, în mare parte, activitatea de întreprinzător definită în Codul fiscal1 desfășurată de persoanele fizice (inclusiv activitatea profesională sau independentă în sensul CF).
В следующем номере журнала «monitorul fiscal FISC.md» будет опубликован материал «Новое в аудите финансовых отчетов с 1 января 2019 года: что нужно знать каждому аудитору», авторами которого являются уже известные нашему читателю Ольга Дончу и Жоржетта Ковалев-Русу. Сегодня предлагаем вашему вниманию вариант текста на русском языке, а с версией на государственном языке можно будет ознакомиться в печатной версии нашего издания.
Societatea pe acţiuni ,,X” a calculat salarii membrilor Consiliului, care nu sunt salariaţii agentului economic, însă acestea au fost achitate în altă perioadă fiscală. În cazul examinat, se vor permite la deducere în scopuri fiscale cheltuielile aferente remunerării membrilor consiliului societăţii pe acţiuni? Potrivit art. 66 alin. (5) și (6) din Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134/1997 (Legea nr. 1134/1997) salariaţii societăţii pot fi aleși în consiliul societăţii, dar ei nu pot constitui în el majoritatea, cu excepţia când aceștia sunt și acţionari ai societăţii.
Для повышения эффективности внешней помощи путем содействия коммуникации и участия всех заинтересованных сторон в процессе принятия решений по планированию, координированию, мониторингу и оценке внешней помощи, предоставляемой в секторе небанковского финансового рынка, координируемых Национальной комиссией по финансовому рынку (НКФР) будет создан Секторальный совет. В пятницу, 29 ноября 2019 г., в МО опубликовано постановление НКФР о Секторальном совете в области внешней помощи на небанковском финансовом рынке, которым регулятор утвердил Положение, в соответствии с которым будет организована деятельность совета.
02 December /2019 08:02
Subdiviziunea de audit intern evaluează cel puțin o dată la trei ani procesele cu risc sporit din domeniile financiar-contabil, achizițiilor publice, administrării activelor și tehnologiilor informaționale. În Monitorul Oficial din 29 noiembrie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 557 din 19 noiembrie 2019 cu privire la aprobarea Codului etic al auditorului intern și a Cartei de audit intern. Astfel, Codul etic conține principii şi reguli de conduită ce se aplică persoanelor care efectuează auditul intern în sectorul public. Acesta prevede că, înaintea demarării misiunii de audit intern, persoanele care efectuează auditul completează Declaraţia de interese, prin care oferă informaţii despre funcţiile sau interesele deținute în raport cu unitatea auditată.
02 December /2019 08:00