Availables
services
For the command select the service you want from the category
Search in the catalog
Questions and answers
Întreprindere activează în domeniul prestării serviciilor de construcții şi este înregistrată în calitate de subiect al impunerii cu T.V.A.
În luna septembrie a fost întocmit actul de îndeplinire a lucrărilor în sumă de 115 895 lei şi emisă factura fiscală în adresa cumpărătorului serviciilor. Conform clauzelor contractuale, este stabilită achitarea a doar 90% din volumul serviciilor prestate, restul de 10% urmînd a fi achitate la semnarea procesului – verbal de recepție finală a lucrărilor. Entitatea beneficiar solicită de a fi eliberată o factura fiscală la valoarea de 90% din volumul serviciilor prestate şi alta pentru 10% (11 589,5 lei) după semnarea procesului – verbal de recepție finală a lucrărilor. Cît sunt de întemeiate solicitările cumpărătorului? Care valoare urmează a fi reflectată în factura fiscală eliberată de prestator? Care valoare urmează a fi reflectată în Declarația privind T.V.A.? În conformitate cu prevederile art. 117 alin.(1) din Codul fiscal, subiectul impozabil care efectuează o livrare impozabilă pe teritoriul ţării este obligat să prezinte cumpărătorului factura fiscală pe livrarea în cauză. Prezentarea facturii fiscale se efectuează la momentul apariţiei obligaţiei fiscale, stabilit prin art. 108 din Codul fiscal, cu excepţia cazurilor prevăzute de Codul menţionat. Valoarea impozabilă a livrării impozabile, potrivit art. 97 alin. (1) din Codul fiscal, o constituie valoarea livrării achitate sau care urmează a fi achitată.
В соответствии с ч. (1) ст. 117 НК, субъект налогообложения, осуществляющий облагаемую поставку на территории страны, обязан представить покупателю налоговую накладную на данную поставку. Представление налоговой накладной осуществляется на момент возникновения налогового обязательства, установленного ст. 108 НК, за исключением случаев, предусмотренных Кодексом. Налоговая накладная не выписывается для поставок, облагаемых в соответствии с лит. а) ст. 104 Кодекса. В то же время, согласно ч. (3) ст. 117 НК, для розничной торговли и поставки услуг в специально отведенных местах с оплатой наличными выписка налоговой накладной не требуется (за исключением случаев, когда этого требует покупатель) при соблюдении следующих условий:
31 May /2013
Olga Golban
În conformitate cu prevederile art. 117 alin. (1) din Codul fiscal, subiectul impozabil, care efectuează o livrare impozabilă pe teritoriul ţării, este obligat să prezinte cumpărătorului factura fiscală pe livrarea în cauză. Prezentarea facturii fiscale se efectuează la momentul apariţiei obligaţiei fiscale, stabilit prin art. 108, cu excepţia cazurilor prevăzute de Codul fiscal. Factura fiscală nu se eliberează pentru livrările impozitate conform art. 104 lit. a) din Codul menţionat. În același timp, în conformitate cu alineatul (3) al art. 117 din Codul fiscal, pentru vînzarea cu amănuntul şi prestările de servicii în locurile special amenajate, cu plata în numerar, eliberarea facturii fiscale nu este obligatorie (cu excepţia cazurilor când este solicitată de cumpărător), dacă sunt respectate următoarele condiţii:
31 May /2013
Olga Golban
Questions and answers
Как следует отражать в декларации по НДС поставки, не являющиеся объектом обложения НДС?
На основании положений лит. а) ч. (2) ст. 95 НК, нижеследующие поставки не являются объектами обложения НДС: поставка товаров, услуг, осуществляемая внутри зоны свободного предпринимательства; доход в виде процентных начислений, полученный лизингодателем на основе договора лизинга; поставка товаров, услуг, осуществленная безвозмездно в рекламных целях и/или с целью продвижения продаж, в годовом размере 0,2 процента дохода от продаж, полученного в течение года, предшествующего году, в котором осуществляется поставка; передача собственности в случае реорганизации хозяйствующего субъекта.
31 May /2013
Olga Golban
Questions and answers
Cum urmează de fi reflectate în Declarația privind T.V.A. livrările care nu constituie obiect al impunerii cu T.V.A.?
În conformitate cu prevederile articolului 95 alin.(2) lit. a) din Codul fiscal nu constituie obiecte impozabile cu T.V.A.: livrarea mărfurilor, serviciilor efectuată în interiorul zonei economice libere; venitul sub formă de dobîndă obţinut de către locator în baza unui contract de leasing; livrarea de mărfuri și servicii efectuată cu titlu gratuit în scopuri de publicitate și/sau de promovare a vînzărilor în mărime anuală de 0,2% din venitul din vînzări obţinut pe parcursul anului precedent anului în care se efectuează această livrare; transmiterea proprietăţii în cadrul reorganizării agentului economic. În partea ce ţine de necesitatea indicării livrărilor care nu constituie obiect al impunerii cu T.V.A. în Declaraţia privind TVA, menţionăm că în virtutea Ordinului IFPS nr. 1164 din 25.10.2012 „Despre aprobarea formularului Declaraţiei privind T.V.A. și a Modului de completare a Declaraţiei privind T.V.A.”, livrările care nu constituie obiect al impunerii cu T.V.A. nu urmează a fi reflectate în Declaraţia privind T.V.A. (forma TVA12), în aceasta indicîndu-se doar livrările impozitate la cota standard, la cota zero a T.V.A., la cota redusă și scutite de T.V.A.
31 May /2013
Olga Golban
На основании ч. (1) ст. 117 НК, субъект налогообложения, осуществляющий облагаемую поставку на территории страны, обязан представить покупателю налоговую накладную на данную поставку. Согласно ч. (3) этой же статьи, для розничной торговли и поставки услуг в специально отведенных местах с оплатой наличными и/или банковской карточкой выписка налоговой накладной не требуется (за исключением случаев, когда этого требует покупатель) при соблюдении следующих условий:
31 May /2013
Olga Golban
În conformitate cu art. 117 alin. (1) din Codul fiscal, subiectul impozabil, care efectuează o livrare impozabilă pe teritoriul ţării, este obligat să prezinte cumpărătorului factura fiscală pe livrarea în cauză. Potrivit alineatului (3) al articolului menţionat, pentru vînzarea cu amănuntul și prestările de servicii în locurile special amenajate, cu plata în numerar și/sau cu card bancar, eliberarea facturii fiscale nu este obligatorie (cu excepţia cazurilor cînd este solicitată de cumpărător), dacă sînt respectate următoarele condiţii:
31 May /2013
Olga Golban
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Search in the category
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
Keyword
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.