În relațiile comerciale, începând cu procesul de negocieri și chiar la încheierea contractului, părțile tind să descrie exact toate regulile, drepturile, obligațiile și modul de realizare a acestora, astfel încât contractul încheiat să devină legea acestora și să guverneze relațiile născute din contract.   Cu toate că intrarea într-o relație comercială presupune din start atingerea scopului urmărit prin încheierea contractului, nu este exclusă apariția unui impediment care să nu permită realizarea obligațiilor conform înțelegerii inițiale.

În realizarea funcțiilor sale în domeniul administrării fiscale, Serviciul Fiscal de Stat are atribuția de a aplica modalitățile de executare silită în privința restanțelor admise de către contribuabili. În acest articol vom prezenta care sunt obligațiile contribuabilului în cazul în care a fost inițiată executarea silită a obligației fiscale și cum trebuie să acționeze contribuabilul, astfel încât să fie evitată aplicarea sancțiunilor, precum și vom expune care sunt nemijlocit sancțiunile pentru fiecare încălcare.   Condițiile în care este inițiată executarea silită a obligației fiscale sunt prevăzute în art.193 din Codul fiscal (CF), iar modalitățile de efectuare ale acesteia – în art.194 din același Cod.

În ultima perioadă din partea contribuabililor tot mai frecvent este sesizată întrebarea cu privire la calcularea corectă a termenului de declarare a subdiviziunii la Serviciul Fiscal de Stat, din dorința de a evita aplicarea sancțiunilor în privința acestora.   Amintim că, în conformitate cu art.161 alin.(8) din Codul fiscal (CF), la adoptarea deciziei despre schimbarea sediului şi/sau despre constituirea subdiviziunii, contribuabilul, în termen de 60 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate (posesie, locaţiune), informează SFS despre schimbarea sediului său şi/sau prezintă informaţiile iniţiale, iar ulterior informează despre modificările cu privire la sediul subdiviziunii sale, precum şi despre sistarea temporară a activităţii acesteia.

Codul civil al RM (CC) prevede dreptul persoanei juridice de a se reorganiza. Conform art.204 alin.(1) din CC, persoana juridică se reorganizează prin fuziune (contopire şi absorbţie), dezmembrare (divizare şi separare) sau transformare.     Aici oferim principalele noțiuni necesare pentru o mai bună asimilare a informației ce va urma. Astfel, fuziunea se realizează prin contopire sau absorbţie.

Regula generală în privința perioadei fiscale cu privire la impozitul pe venit este că o perioadă fiscală privind impozitul pe venit reprezintă anul calendaristic, la încheierea căruia se determină venitul impozabil și se calculează suma impozitului care trebuie achitată.   Pentru întreprinderile nou-create, perioadă fiscală se consideră perioada de la data înregistrării întreprinderii până la finele anului calendaristic. În anumite situații sunt prevăzute reguli speciale privind determinarea perioadei fiscale referitor la impozitul pe venit, și anume:

Persoana juridică își exercită, de la data constituirii, drepturile și își execută obligaţiile prin administrator. Are calitatea de administrator persoana fizică sau, în cazurile expres prevăzute de lege, persoana juridică care, în condiţiile legii și ale actului de constituire, este desemnată să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele și pe contul persoanei juridice (art. 177 din Codul civil (CC)).  

Legislația națională definește întreprinderea individuală (ÎI) drept persoană fizică care desfășoară activitate de întreprinzător, nu are statut de persoană juridică şi se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană fizică întreprinzător individual.   Astfel, conform art.13 alin.(1) din Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, activitatea de muncă individuală are caracter întreprinzător şi se desfăşoară sub forma de organizare juridică ÎI sau în baza patentei de întreprinzător.