Search from the cathegory
The period of publication
Compartment page
Subcompartment page
Keyword
Valorile mobiliare de stat (VMS) reprezintă unul dintre cele mai sigure instrumente financiare, prin intermediul cărora statul se împrumută de la cetățeni, precizează Ministerul Finanțelor. Aceste împrumuturi pot fi pe termen scurt (până la un an – bonuri de trezorerie) și pe termen lung (de un an și mai mare – obligațiuni de stat), cu achitarea unei dobânzi.
25 January /2024 08:00
În cadrul ședinței din 24 ianuarie curent, Guvernul a aprobat un șir de modificări la Hotărârea de Guvern nr. 1276/2018 pentru aprobarea procedurilor privind accesul la măsurile de ocupare a forței de muncă, scopul cărora este reducerea numărului persoanelor cu statut de șomeri beneficiari de ajutor social și sporirea interesului
25 January /2024 08:00
Serviciul Fiscal de Stat informează că, prin Ordinul MF nr. 99 din 25.10.2023 au fost operate modificări la Ordinul MF nr.153/2017 privind aprobarea formularului tipizat al Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru agenții economici (VEN12), în vigoare din 14.11.2023 - data publicării în Monitorul Oficial
25 January /2024 08:00
În contextul majorării cuantumului salariului minim pe țară în sumă de 5000 lei, va spori și plata compensatorie acordată ca măsură de protecție socială pentru garantarea și menținerea salariilor personalului unităților bugetare, de la 4000 la 5000 lei.
24 January /2024 10:00
Urmare a modificărilor operate prin Legea pentru modificarea unor acte normative nr. 212/2023, (ce vizează politica bugetar-fiscală), în vigoare din 1 ianuarie 2024, plătitorii de taxe pentru resursele naturale prezintă Serviciului Fiscal de Stat.
24 January /2024 09:10
Serviciul Fiscal de Stat informează despre disponibilitatea cesionării creanțelor fiscale față de debitorii aflați în procedură de insolvabilitate. Informația privind creanțele fiscale pe care Serviciul Fiscal de Stat intenționează să le cesioneze, poate fi accesată aici.
24 January /2024 08:13
Proiectul Conceptului Sistemului informațional „Registrul de stat al controalelor” (SI RSC), discutat în cadrul ședinței secretarilor generali de stat din 22 ianuarie anul curent, a fost elaborat de către Cancelaria de Stat în scopul sporirii transparenței acțiunilor de control, prin furnizarea către toate persoanele interesate a informației aferente controalelor.
24 January /2024 08:01