Availables
services
For the command select the service you want from the category
Search in the catalog
Guvernul Republicii Moldova
Guvernul Republicii Moldova
asigură, conform Constituției, realizarea politicii interne și externe a statului și exercită conducerea generală a administrației publice. Guvernul se organizează și funcționează în conformitate cu prevederile constituționale, având la bază un program de guvernare acceptat anterior de către parlament. Acesta este alcătuit dintr-un lider numit prim-ministru, un prim-viceprim-ministru, viceprim-miniștri, miniștri și alți membri stabiliți prin lege organică.Guvernul a aprobat în ședința de ieri un proiect de lege ce are drept scop desfăşurarea activităţilor de supraveghere a pieţei produselor nealimentare în baza unui program general și a programelor sectoriale cu evaluarea ulterioară a efectelor implementării acestor programe.
14 December /2017
Marina Căldare
Questions and answers
1. (34.1.15) Când mașina de casă și de control se consideră sigilată de către Serviciul Fiscal de Stat?
În conformitate cu prevederile pct. 8 lit. e1) din Regulamentul cu privire la aplicarea mașinilor de casă și control cu memorie fiscală pentru efectuarea decontărilor în numerar, anexa nr.5 la Hotărârea Guvernului nr. 474 din 28
14 December /2017
Peste 120 de agenți economici din Republica Moldova și Republica Belarus au participat la Forumul de afaceri moldo-belarus, care s-a desfășurat la Minsk. Participanții la reuniune au fost salutați de către Prim-ministrul Pavel Filip și Vicepremierul Republicii Belarus, Mihail Rusîi.
12 December /2017
Noua Lege cu privire la Guvern instituie reglementări ce vizează organizarea și funcționarea Guvernului bine structurate, cu o terminologie unificată și coerentă, cu proceduri administrative clare, menite să elimine ambiguitățile și neconcordanțele, se spune în nota informativă a proiectului Regulamentului Guvernului, propus spre consultări publice de Cancelaria de Stat.
12 December /2017
Marina Căldare
Autoritățile își propun ca până în anul 2019 să instituie un sistem național de supraveghere și monitorizare a tendințelor morbidității și mortalității legate de consumul articolelor din tutun, precum și a producerii, promovării, comercializării, a politicilor de prețuri și de taxare a articolelor din tutun și a sancțiunilor privind încălcarea legislației din domeniu.
11 December /2017
Marina Căldare
Optimizarea metodelor de prevenire a diabetului zaharat, asigurarea cu medicamente, resurse tehnice și financiare suficiente, îmbunătățirea măsurilor de prevenire secundară a diabetului zaharat prin diagnosticarea precoce a complicațiilor cronice, ameliorarea asistenței medicale a femeilor însărcinate sunt câteva dintre obiectivele Programului naţional de prevenire și control al diabetului zaharat pentru anii 2017-2021. Hotărârea cu privire la aprobarea Programului și a Planului de acțiuni pentru implementarea acestuia a fost publicată în Monitorul Oficial vineri, 8 decembrie.
11 December /2017
Marina Căldare
Etapa la care se află pregătirile pentru integrarea emiterii actelor permisive pentru mediul de afaceri în Ghișeul unic a fost analizată la Guvern în cadrul unei ședințe de lucru cu participarea reprezentanţilor Cancelariei de Stat, ministerelor şi agenţiilor implicate în emiterea actelor permisive, precum şi ai Băncii Mondiale, care acordă suport în implementarea proiectului.
08 December /2017
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Search in the category
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
Keyword
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *