Search from the cathegory
The period of publication
Compartment page
Subcompartment page
Keyword

Autoritățile executive ale unităților administrativ-teritoriale urmează să examineze cel puțin trei oferte ale creditorilor potențiali în scopul contractării datoriei/ acordării garanţiilor pentru împrumuturi interne. Prevederea se conține într-un proiect de Hotărâre de Guvern, propus spre consultare de Ministerul Finanțelor.
20 September /2018 12:01
Proiectul regulamentului ce stabilește condițiile și procedura de acreditare a platformelor electronice de achiziții (PEA) în cadrul MTender, inclusiv condițiile și procedura de acreditare și sistare a acreditării, dar și atribuțiile Comisiei de acreditare a PEA este propus spre consultare de Ministerul Finanțelor. Conform documentului, în componența Comisiei, care reprezintă un organ colectiv cu statut permanent, abilitat cu funcția de luare a deciziilor privind acreditarea PEA, va fi inclus un secretar de stat al Ministerului Finanțelor, care va avea funcția de președinte al Comisiei.
20 September /2018 08:01
Reprezentanții direcțiilor raionale de finanțe au fost familiarizați, în cadrul ședinței de lucru desfăşurate la Ministerul Finanţelor ieri, 18 septembrie, cu particularitățile elaborării și prezentării proiectelor de bugete locale pentru 2019 și a estimărilor pe 2020-2021, a proiectului bugetului la compartimentul venituri, estimarea cheltuielilor de personal și împrumuturi. Alte particularități au vizat planificarea cheltuielilor pentru întreținerea instituțiilor de învățământ, cultură și pentru compartimentul protecția socială. Participanții au exprimat unele îngrijorări ce ţin de posibila diminuare a încasărilor la bugetele locale în urma reformei fiscale din anul curent. În replică, Ion Chicu, Secretarul general de stat al Ministerului Finanțelor, a menționat că practica demonstrează că, dimpotrivă, relaxarea fiscală duce la majorarea încasărilor.
19 September /2018 16:00
В «МО» от 14 сентября 2018 г. опубликованы изменения и дополнения в Приказ министра финансов №208 от 24 декабря 2015 г. «О бюджетной классификации». Так, в классификации программ/виды деятельности (приложение №8) внесен новый код: «70236 — Проект «Указательные знаки туристических объектов». В новой редакции изложено описание некоторых статей и кодов. В частности, статья «310000 Основные средства» изложена в новой редакции:
17 September /2018 11:02
Ministerul Finanțelor a aprobat, prin Ordinul nr.150 din 5 septembrie 2018, formularul CET18 – Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit şi Regulamentul privind modul de completare a acesteia. În document este stipulat că „prima perioadă fiscală de raportare, conform formularului-tip aprobat, va fi pentru etapa II a perioadei fiscale 2018”. Conform Regulamentului privind modul de completare a Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Formularul CET18), dreptul de a prezenta Declarația îl au toţi contribuabilii.
17 September /2018 08:00
Autoritățile își doresc să sporească transparența activității entităților economice cu capital de stat prin publicarea de către Ministerul Finanțelor a informației privind rezultatele monitoringului financiar anual al activității economico-financiare a entităților cu capital majoritar de stat. Acțiunea este prevăzută în proiectul Planului de acţiuni pentru o guvernare deschisă pentru anii 2019-2020, propus spre consultare de Cancelaria de Stat.
13 September /2018 11:01
Ordinul nr. 43 al Ministerului Finanţelor cu privire la executarea prevederilor art. 265 alin. (11) din Codul fiscal din 23 februarie 2017, prin care a fost aprobat Regulamentul privind modul de anulare a obligațiilor fiscale care cad sub incidența articolului indicat, a fost abrogat prin Ordinul nr.139 al aceleiaşi autorităţi din 13 august curent.
12 September /2018 08:00