Search from the cathegory
The period of publication
Compartment page
Subcompartment page
Keyword

Întreprinderea „A” desfășoară o activitate de uscare a prunelor. În august–septembrie entitatea procură prune proaspete și, în prima etapă a procesului tehnologic, le usucă. În cea de a doua etapă aceste prune, pe parcursul a 1-2 ani, se supun prelucrării ulterioare – se rehidratează, se scot sâmburii
Prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părţi (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceeași sumă sau bunuri de același gen, calitate şi cantitate la expirarea termenului pentru care
11 April /2024 08:00
Începând cu 1 ianuarie 2024, au intrat în vigoare prevederile art. 127 din Codul muncii (în continuare – CM) care reglementează acordarea concediilor pentru salariații care au adoptat copii sau i-au luat în plasament în serviciul tutelă/curatelă. În contextul în care, în mare parte, tipurile
11 April /2024 07:58
În scopul executării prevederilor Regulamentului cu privire la modul de evidenţă, evaluare şi vânzare a bunurilor confiscate, fără stăpân, sechestrate uşor alterabile sau cu termen de păstrare limitat, a corpurilor delicte şi a bunurilor trecute în posesia statului cu drept de
11 April /2024 07:55
Stagiile de practică plătite în sectorul public vor putea fi desfășurate și în cadrul autorităților administrative autonome. Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul hotărârii de Guvern pentru modificarea Legii nr. 123/2023 cu privire la stagii plătite în serviciul public, pentru a spori atractivitatea serviciului public.
10 April /2024 11:27
Уровень средних потребительских цен в марте 2024 года по отношению к показателям, зарегистрированным в марте 2023 года (за последние 12 месяцев) выросли в Молдове на 3,9%, в том числе, продовольственные товары подорожали на 2,9%,
10 April /2024 10:52
Ministerul Finanțelor a lansat pentru consultări publice proiectul modificărilor la Regulamentul privind rambursarea TVA pentru producătorii agricoli (Regulament), aprobat prin Ordinul Ministrului finanțelor nr.3/2023, elaborat în scopul aducerii în concordanță a prevederilor actului normativ cu
10 April /2024 09:19