Știri
Evidența controalelor şi furnizarea informațiilor ce țin de realizarea controalelor va fi automatizată
În cadrul Sistemului Informațional ”Registrul de stat al controalelor” (SI RSC) va putea fi efectuată înregistrarea, evidența, monitorizarea, analiza și raportarea controalelor efectuate de către organele de control, precum și asigurată evidența personalului implicat în domeniul efectuării controlului de stat, dar și evaluarea riscurilor. Totodată, sistemul va oferi posibilitatea de a efectua controale la fața locului prin intermediul aplicației mobile.
Hotărârea Guvernului nr. 207 din 20 martie 2024 cu privire la aprobarea Conceptului Sistemului informațional Registrul de stat al controalelor (SI RSC) a fost publicată în Monitorul Oficial din 19 aprilie curent. Acest sistem reprezintă o platformă informatică comună, ce interacționează cu Registrul de stat al unităților de drept şi alte registre de stat relevante ce conțin date cu privire la activitatea agenților economici necesare controlului și facilitează automatizarea evidenței controalelor efectuate şi furnizarea tuturor informațiilor ce țin de realizarea controalelor.
Pe lângă funcțiile menționate mai sus, sistemul va asigura planificarea controalelor de către organele de control; elaborarea și aprobarea obiectivelor și valorilor-țintă ale indicatorilor de performanță a activității organelor de control; evaluarea propriilor performanțe în baza sistemelor de indicatori, obiective și valori-ținte aprobate; întocmirea rapoartelor cu privire la activitatea de control; interoperabilitate și schimbul de date cu alte sisteme informaționale de stat; întocmirea documentației aferente controlului în regim online cu expedierea automată în adresa persoanei supuse controlului; întocmirea listelor de verificare pe domeniul aferent controlului și auditul operațiunilor efectuate în SI RSC.
Este important de menționat că SI RSC interacționează și efectuează schimbul de date, necesare pentru efectuarea controlului de stat prin intermediul platformei de interoperabilitate MConnect cu mai multe sisteme informaționale de stat, inclusiv cu Registrul Fiscal de Stat, ce furnizează date despre controalele efectuate de către autoritatea fiscală în condițiile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător și codurile fiscale ale persoanelor supuse controlului (care au fost atribuite de organul fiscal și nu sunt înregistrate în Registrul de stat al unităților de drept).
SI RSC a fost creat în scopul sporirii transparenței acțiunilor de control prin furnizarea către toate persoanele interesate a informației aferente controalelor. Astfel, SI RSC va fi modernizat pentru dezvoltarea noilor posibilități tehnologice și asigurarea evidenței centralizate a informațiilor sistematizate cu privire la controalele de stat, interacțiunea persoanei supuse controlului prin intermediul cabinetului personal la încărcarea documentelor spre validarea inspectorilor pentru a exclude, după caz, necesitatea efectuării controalelor suplimentare.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
876 vizualizări
Data publicării:
22 Aprilie /2024 08:00
Catalogul tematic
Noutăți fiscale | Evidenţa fiscală
Etichete:
automatizare | activitati de control | furnizare | evidenta
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.