Știri
Evidența plăților la buget: noi coduri IBAN
În Monitorul Oficial de astăzi, 9 noiembrie curent, Ministerul Finațelor a publicat Ordinul nr. 101 din 1 noiembrie 2023 prin care au fost aprobate completări la Ordinul nr. 126/2022 cu privire la modul de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2023.
Astfel, restituirea sumei TVA și accizelor, achitate de către agenții economici din unitatea teritorială autonomă cu statut juridic special (Găgăuzia), se realizează de la bugetul acesteia, respectiv restituirea TVA (cod ECO 114130) se va efectua de la codul IBAN: MD78TRGDAG11413096010000 și restituirea accizelor (cod ECO 114290) se va efectua de la codul IBAN: MD37TRGDAG11429096010000”.
Ca urmare, au fost introduse completări la Capitolul 6 „Încasările la bugetele locale”.
Completările au fost introduse în scopul ajustării Modului de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional la modificările introduse în Clasificaţia bugetară pe parcursul anului 2023. Amintim, la 1 noiembrie curent au intrat în vigoare noi prevederi la din Codul fiscal, art.6 fiind completat cu alin.11, conform căruia restituirea impozitelor și taxelor agenților economici din UTA Găgăuzia se va realiza de la bugetul unității autonome.
Ordinul a intrat în vigoare la data publicării.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1424 vizualizări
Data publicării:
09 Noiembrie /2023 08:53
Catalogul tematic
T.V.A. | Noutăți fiscale
Etichete:
T.V.A | achitari la buget | cod IBAN
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.