
Comisia Națională a Pieței Financiare a elaborat un șir de modificări și completări la Legea nr. 198/2020 privind fondurile de pensii facultative, scopul cărora este armonizarea cadrului normativ național la Directivele Uniunii Europene în domeniul pensiilor ocupaționale, asigurând protecția drepturilor lucrătorilor și o supraveghere eficientă a instituțiilor de pensii. Totodată, transpunerea lor va contribui la consolidarea securității sistemului de pensii suplimentare, prevenind riscurile asociate mobilității muncii transfrontaliere.
În temeiul proiectului, prezentat în cadrul ședinței secretarilor generali de stat din 8 iunie curent, legea prenotată, în vederea asigurării unui cadru normativ clar, va fi completată cu noțiuni specifice, inclusiv „administrator către care se efectuează transferul transfrontalier”, respectiv, administratorul care primește, total sau parțial, pasivele unui plan de pensii, provizioanele tehnice și alte obligații și drepturi, precum și activele aferente sau numerarul echivalent acestora de la un administrator autorizat în alt stat membru, și „administrator de la care se efectuează transferul transfrontalier” - administratorul care transferă aceste elemente către un alt administrator.
Astfel, pentru claritate, se propune completarea Legii nr. 198/2020 cu art. 81 care va reglementa transferurile transfrontaliere ale fondurilor de pensii. În condițiile aprobării noilor prevederi, un administrator va putea transfera total sau parțial pasivele unui fond, provizioanele tehnice și alte obligații și drepturi etc. către un alt fond, cu respectarea condiției obținerii acordului prealabil al majorității participanților și a informării acestora în timp util.
Totodată, transferul va fi supus autorizării de către autoritățile competente din statele membre de origine ale administratorilor implicați, în baza unei cereri care va cuprinde, între altele, acordul dintre administratori, caracteristicile planului de pensii, elementele transferate și datele de identificare ale entităților implicate.
Proiectul prevede, de asemenea, obligația CNPF de a întocmi și menține Registrul fondurilor de pensii și al administratorilor, care va include informații privind fondurile de pensii, administratorii și depozitarii acestora, structura acționariatului, autorizațiile și licențele acordate, precum și statele membre în care aceștia desfășoară activități transfrontaliere.
Registrul va avea rolul de a asigura evidența și actualizarea permanentă a acestor date, iar informațiile vor fi comunicate Autorității Europene de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA), în vederea publicării, odată cu aderarea RM la UE.
De menționat că, se propune modificarea legii în vederea consolidării cerințelor prudențiale aplicabile administratorilor fondurilor de pensii, astfel, capitalul social minim necesar pentru administrarea fondurilor de pensii poate fi majorat de la echivalentul în lei a 125 mii euro la echivalentul a 1 mil. euro, calculat conform cursului oficial al leului moldovenesc stabilit de BNM.
Majorarea capitalului este justificată prin excluderea obligației de constituire a fondului de garantare a contribuțiilor (art. 58 din legea prenotată se propune a fi abrogat), demonstrând că administratorul este deja solvabil financiar, fără a mai implica un intermediar suplimentar în gestionarea activității.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
205 vizualizări
Data publicării:
10 Iunie /2026 08:00
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
pensii facultative
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *