Concursul „Gala Financiară”, ediția a II a

Gala Financiară- 2024: solicitare de nominalizare a candidaturilor

Performanța, acolo unde ea există, trebuie recunoscută, iar oamenii care o realizează trebuie încurajați să continue să producă, să dezvolte și să progreseze.

 

Cu prilejul Zilei profesionale a lucrătorului din sistemul financiar – Ziua financiarului, marcată în fiecare an la data de 15 august, Ministerul Finanțelor, pentru al doilea an consecutiv, își propune să desemneze pe cei mai buni din profesiile aferente sistemului financiar public și privat din țară.

 

În acest sens, Ministerul Finanțelor va organiza, la data de 15 august curent, Gala Financiară, ediția 2024 - un eveniment dedicat profesioniștilor și profesionistelor din domeniul financiar, care activează atât în sectorul public, cât și în cel privat,  în cadrul căruia sunt premiați cei mai buni specialiști.

 

Astfel, pentru cei ce au îmbrățișat profesii conexe sistemului financiar din sectorul privat se vor desemna următoarele nominalizări:
·        Cel/cea mai bun/ă contabil;
·        Cel/cea mai bun/ă director financiar;
·        Cel/cea mai bun/ă auditor;
·        Cel/cea mai bun/ă specialist finanțe (taxe)

 

Pentru cei din sectorul public (autorități centrale și locale) se vor desemna următoarele nominalizări:
·        Cel/cea mai bun/ă mai bun contabil  a unei autorități publice;
·        Cel/cea mai bun/ă auditor intern în cadrul unei autorități publice;
·        Cel/cea mai bun/ă specialist în achiziții publice;

·        Cel/cea mai bun/ă finanțist din cadrul unui consiliu raional

 

Adițional, se va desemna o nominalizare specială: Cea mai bună femeie în finanțe (atât din mediul privat cât și public).

 

 

Pentru fiecare categorie menționată, procesul de nominalizare a persoanelor se va realiza online, completând acest formularul  până la data da 12 august curent, ora 12:00. Pentru a asigura principiul ”O persoană - un vot”, votanții sunt rugați să se identifice prin nume și e-mail. Regulamentul de organizare a activității este disponibil aici.

 

Ministerul Finanțelor reiterează angajamentul plenar în dezvoltarea profesiilor financiare și își exprimă gratitudinea pentru realizarea onestă și profesionistă a angajamentelor asumate

 

Instituții:

Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

737 vizualizări

Data publicării:

07 August /2024 08:29

Catalogul tematic

Noutăți fiscale

Etichete:

concurs

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon