Legislația în vigoare prevede expres obligația prezentării, până la 1 martie al anului fiscal imediat următor celui în care au fost efectuate plăţile, beneficiarilor acestor plăţi (cu excepţia celor ce au obţinut venituri conform art.901 şi art.91 alin.(1) din Codul fiscal) a informaţiei privind tipul venitului achitat, suma acestuia, suma scutirilor acordate conform art.33-35, suma deducerilor prevăzute la art.36 alin.(6) şi (7), precum şi suma impozitului reţinut, în cazul reţinerii (în continuare – Informație) (art.92 alin. (4) din CF).  

Conform art. 6 din Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, începând cu 1 ianuarie 2021, întreprinderea are dreptul să efectueze în raport cu alte întreprinderi plăţi în numerar în sumă ce nu depăşeşte 10 000  lei pentru fiecare tranzacţie, dar nu mai mult de 100 000 lei lunar. Din conținutul prevederilor menționate supra apare întrebarea: cine va fi sancționat în cazul în care între două întreprinderi se efectuează achitări în numerar care depășesc limita de 10 000 lei pentru fiecare tranzacție?

În publicația anterioară am prezentat contribuabililor aspecte ce țin de suspendarea activității întreprinderii, iar astăzi vom aminti unele drepturi și obligații ce țin de lichidarea persoanei juridice atât la cererea acesteia, cât și din oficiu sau la decizia instanței de judecată.   Care este modul de lichidare la cererea unei persoane juridice?

În cadrul controlului fiscal efectuat la SRL X, Serviciul Fiscal de Stat a stabilit încălcarea prevederilor art.8 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, care prevăd că contribuabilul este obligat să achite la timp şi integral, ținând cont de prevederile art.7 alin. (5), sumele calculate ale impozitelor şi taxelor, asigurând exactitatea şi veridicitatea dărilor de seamă fiscale prezentate.

Siguranța raporturilor civile, pe lângă stabilirea exactă în prevederile contractuale a drepturilor și obligațiilor părților, presupune și includerea sancțiunilor pentru neexecutarea conformă a obligațiilor asumate prin contract. Legislația civilă consacră principiul executării conforme a obligației, și anume, că aceasta trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credință, la locul și în momentul stabilit.

Uneori, din motive obiective și subiective, întreprinderile cu diferite forme de organizare juridică, volum de vânzări și genuri de activitate sunt nevoite să suspende activitatea de întreprinzător, intenționând să reia această activitate după depășirea anumitor circumstanțe. Deși legislația permite suspendarea activității (aici nu ne referim la sistarea acesteia pe perioada stării de urgență), unii administrator/fondatori tratează stoparea activității drept suspendare a acesteia. În continuare ne vom referi la aspectele ce țin de suspendarea legală a activității de întreprinzător.   Poate întreprinderea să-și suspende activitatea pentru o anumită perioadă?

Conform art. 85 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, de taxă de stat pentru judecarea cauzelor civile se scutesc reclamanţii în acţiunile de reintegrare în serviciu, de revendicare a sumelor de retribuire a muncii şi în alte revendicări legate de raporturile de muncă.   Totodată, conform art. 4 alin. (1) pct. 1 al Legii taxei de stat nr. 1216/1992, sunt scutiţi de plata taxei de stat în instanţele judecătoreşti reclamanţii – persoane fizice – în acţiunile de încasare a sumelor retribuirii muncii şi alte cerinţe legate de activitatea de muncă.