În jurisprudență proprirea este definită ca o procedură indirectă care dă posibilitatea creditorului să urmărească sume de bani, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale ce pot fi urmărite, datorate debitorului de o terţă persoană sau pe care acesta le va datora în viitor în baza unor raporturi juridice, precum şi bunurile mobile asupra cărora a fost aplicat sechestrul în procedura urmăririi mobiliare, deţinute de către terț în numele debitorului. Totodată, art. 2 din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2019 (în continuare – Legea nr.149) oferă noțiunea de poprire drept procedură prin care administratorul insolvabilității/lichidatorul urmărește bunurile sau sumele datorate debitorului de către a treia persoană, iar recent Curtea Supremă de Justiție s-a expus asupra unor aspecte privind aplicarea instituției popririi în cadrul procesului de insolvabilitate.

Cap. II, Titlul I al cărţii a doua din Codul contravenţional (CC) stabilește participanţii la procesul contravenţional: persoana în privinţa căreia a fost pornit procesul contravenţional; agentul constatator, procurorul; victima; martorul; specialistul; expertul; interpretul, traducătorul, apărătorul. Din lista enunţată mai sus, fiecare participant este expus într-un articol separat, fiind elucidat tot spectrul de drepturi şi obligaţii care i-au fost delegate în virtutea calităţii procesuale pe care o posedă.

Partea I §7. TREI ÎNTREBĂRI-CHEIE Pentru practician, la aplicarea noului regim al clauzelor abuzive sunt decisive răspunsurile la următoarele trei întrebări-cheie: 1) cine este profesionist și cine este consumator? 2) când o clauză este individual negociată? 3) când o clauză este abuzivă? În cele ce urmează vom încerca să găsim răspunsul la ele prin prisma noilor reglementări.

În cadrul procesului de insolvabilitate, obligațiile fiscale se divizează în obligații istorice și obligații curente. Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012 (în continuare – Legea nr.149), scopul acesteia este instituirea cadrului juridic privind stabilirea unei proceduri colective pentru satisfacerea creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului prin aplicarea faţă de acesta a procedurii de restructurare sau a procedurii falimentului şi prin distribuirea produsului finit, iar art. 2 definește noțiunile de obligaţie fiscală și obligaţii de plată curente.

§1. INTRODUCERE Contractul constituie instrumentul juridic prin care bunurile, lucrările și serviciile circulă în cadrul unei economii. Pe măsură ce crește rata de contractare profesionistul este nevoit să ia decizia de a-și standardiza procesele, inclusiv contractele ce le folosește. Contractele standardizate sunt un fenomen care ajută economia modernă: asigură egalitatea în condiții contractuale a tuturor clienților, dar și asigură diminuarea riscurilor juridice pentru profesionistul care le folosește în activitatea sa.

În luna septembrie 2019, Curtea constituțională (CC) a fost sesizată referitor la examinarea constituționalității prevederilor art.8 alin.(2) lit.c) și art.2541 din Codul fiscal (CF). Normele a căror constituționalitate a fost supusă examinării prevăd: Art.8 alin.(2) lit.c) din Codul fiscal: Contribuabilul este obligat să țină contabilitatea conform formelor și modului stabilit de legislatie, să întocmească și să prezinte Serviciului Fiscal de Stat și serviciului de colectare a impozitelor si taxelor locale dările de seamă fiscale prevăzute de legislație, să asigure integritatea documentelor de evidență în conformitate cu cerintele legislatiei.

Curtea Constituțională a examinat excepția de neconstituționalitate invocată asupra unor prevederi din art. 764 alin. (2) din Codul civil (CC) care stabilește că creditorul gajist trebuie să vândă bunurile gajate fără întârziere nejustificată, la un preţ comercial rezonabil la data vânzării în conformitate cu dispoziţiile art.765 alin. (1) şi ţinând cont de interesele debitorului gajist, fiind liber să stabilească condiţiile de vânzare. Potrivit prevederilor art. 764 alin. (1) din CC, după ce a obţinut în posesie bunul gajat, creditorul gajist este îndreptăţit, dacă a depus sau a înregistrat la registru un aviz de executare în modul prevăzut la art. 752 alin. (9), să procedeze la vânzarea prin negocieri directe, prin tender sau prin licitaţie publică a bunului gajat.