Știri
Încălcarea legislației privind activitatea fondurilor de pensii facultative va fi sancționată
Nerespectarea de către administratorul fondului de pensii facultative a formelor de raportare, a termenelor de publicare, neprezentarea sau prezentarea tardivă a rapoartelor și/sau prezentarea rapoartelor în volum incomplet sau conținând date eronate, precum și nerespectarea altor obligații referitoare la raportare și dezvăluire a informației în cazurile prevăzute de lege și actele normative ale Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) se va sancționa cu amendă de la 30 la 180 u.c. aplicată persoanei cu funcție de răspundere și cu amendă de la 180 la 240 u.c. aplicată persoanei juridice.
În cadrul ședinței din 28 februarie 2023 Guvernul a susținut proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (inclusiv a Codului contravențional), care a fost elaborat de CNPF în vederea executării Legii nr. 198/2020 privind fondurile de pensii facultative și racordării a 13 acte legislative la prevederile acesteia.
În condițiile aprobării de către legislativ a modificărilor propuse la Codul contravențional în redacția propusă de autori, încălcarea legislației privind activitatea fondurilor de pensii facultative (dacă aceasta nu vor constitui infracțiune manifestată prin prezentarea de către participant sau beneficiar a unor documente false sau întocmite greșit în vederea primirii înainte de termen a mijloacelor acumulate; însușirea, în temeiul unor documente false sau întocmite greșit, a mijloacelor acumulate în fond; acțiunea intenționată a administratorului, depozitarului activelor fondului sau entității de audit, ce a cauzat prejudicii participanților sau beneficiarilor) se va sancționa cu amendă de la 50 la 150 u.c. aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 100 la 180 u.c. pentru persoana cu funcție de răspundere și cu amendă de la 150 la 300 u.c. aplicată persoanei juridice.
Proiectul susținut de Guvern prevede și modificări la Codul fiscal. Astfel, cap. 10 va fi redenumit și va reglementa impozitarea fondurilor de pensii facultative (redacția în vigoare se referă la fondurile nestatale de pensii). Totodată, în art. 64, 66, 68, 69, 71 și 103 din CF vor fi operate intervenții de ordin redacțional, cuvintele „fondul nestatal de pensii” fiind substituite cu „fondurile de pensii facultative”.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
933 vizualizări
Data publicării:
01 Martie /2023 07:58
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
cod contraventional | proiect de lege | codul contraventional | fondul de pensii | pensii facultative
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.