
Începând cu 28 octombrie curent, fermierii, unitățile administrativ-teritoriale, grupurile și organizațiile de producători, pot depune cererile de acordare a sprijinului financiar pentru intervenția DR-06 „Investiții în creșterea rezilienței la schimbări climatice, managementul durabil al resurselor naturale, inclusiv în achiziția și modernizarea sistemelor de irigații, pentru proiectele din domeniul îmbunătățiri funciare” (conservarea, ameliorarea și sporirea fertilității solurilor).
Ordinul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare nr. 155 din 6 octombrie 2026, prin care a fost aprobat apelul nr. 1 pentru depunerea cererilor respective, a fost publicat în Monitorul Oficial din 9 octombrie curent.
Conform Ghidului solicitantului, rata sprijinului constituie 50% din cheltuielile eligibile pentru îmbunătățiri funciare privind conservarea, ameliorarea și sporirea fertilității solurilor; 50% din cheltuielile eligibile pentru hidroameliorație și 70% din cheltuielile eligibile pentru grupuri/organizații de producători și AUAI în domeniul hidroameliorației. Mai exact, plafonul maxim al sprijinului este de 500 mii lei pentru subdomeniul îmbunătățiri funciare – conservarea, ameliorarea și sporirea fertilității solurilor; 4 mil. lei pentru fermieri, în cazul subdomeniului hidroameliorație și 7 mil. lei pentru grupurile/organizațiile de producători și AUAI, în cazul subdomeniului hidroameliorație.
Cererile de acordare a sprijinului se depun în mod prioritar în format electronic sau pe support de hârtie, la sediul Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură, în zilele lucrătoare, în intervalul 08.00-17.00.
Sprijinul financiar se acordă în conformitate cu criteriile de selectare, condițiile de eligibilitate, forma de sprijin și intensitatea sprijinului conform Programului strategic al politicii agricole pentru perioada 2026-2030. Acordarea sprijinului se realizează în baza condițiilor de eligibilitate și a criteriilor de prioritizare prevăzute pentru intervenție. Proiectele sunt evaluate în funcție de natura investiției și de criteriile aplicabile fiecărui subdomeniu, inclusiv gradul de degradare a solurilor, existența unei surse sigure de apă, utilizarea tehnologiilor moderne și eficiente și implementarea investiției prin forme asociative, după caz.
Precizăm că intervenția DR-06 sprijină investițiile destinate creșterii rezilienței agriculturii la schimbările climatice și asigurării unui management durabil al resurselor natural și urmărește prevenirea și combaterea degradării solurilor, sporirea fertilității acestora, utilizarea eficientă a apei și dezvoltarea unor sisteme de irigare moderne și eficiente.
Cererile pot fi depuse până la data de 27 noiembrie 2026.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
585 vizualizări
Data publicării:
13 Octombrie /2026 07:52
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
domeniul agricol | cerere online | sprijin financiar
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *