Știri
Managementul datoriei de stat pe termen mediu: pentru anii 2025-2027 se prognozează o creștere reală a PIB între 3% și 3,7%
Având la bază prognoza indicatorilor principalelor sectoare ale economiei naționale, se prevede o creștere reală a produsului intern brut (PIB) de circa 2,5% în anul 2024, cu o estimare de creștere între 3% și 3,7% în anii 2025-2027; rata inflației medii anuale va fi de 4,8% în 2024, menținându-se relativ stabilă și oscilând ușor în proximitatea țintei de 5% în următorii trei ani; cursul de schimb mediu al leului moldovenesc în raport cu euro va crește de la 20,10 lei în 2025 până la 20,70 lei în 2027.
Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul Programului „Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2025-2027)”, elaborat în baza indicatorilor macroeconomici furnizați de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și estimărilor pentru anii 2026-2027. Documentul a fost inclus pe agenda ședinței secretarilor generali. Scopul documentului constă în stabilirea direcțiilor prioritare de activitate ale Ministerului Finanțelor orientate spre atingerea obiectivului fundamental și a celor specifice, precum și acțiunile care vor fi întreprinse de către autorități în vederea asigurării finanțării deficitului bugetar.
Conform proiectului, în perioadă de prognoză, soldul (deficitul) bugetului de stat raportat la PIB va înregistra o tendință de diminuare în perioada 2025-2027, ajungând în medie la -3,4%, situându-se între minus -3,8% și -3,1% din PIB.
Programul prevede că estimările bugetare şi tabloul macro-fiscal pe termen mediu pot suferi abateri de la nivelurile prognozate, ca urmare a posibilei materializări a riscurilor ce pot apărea atât pe plan intern, cât și pe plan extern, ce pot avea impact asupra deficitului bugetar și a evoluției nivelului datoriei. Dintre cei mai importanți factori de risc sunt agravarea tensiunilor geopolitice la nivel mondial; aprofundarea crizei energetice regionale; creșterea inflației la nivel global; condițiile climaterice nefavorabile; accentuarea dezechilibrelor la nivel macroeconomic; fluctuațiile excesive ale cursului de schimb al monedei naționale; perspectivele unor rate ale dobânzilor mai mari.
În proiect se menționează că în ultimii ani bugetul a beneficiat de un suport considerabil din partea partenerilor externi, al căror scop a fost de a susține Moldova în condițiile dificile. Totuși, pentru a facilita relansarea economiei, precum și pentru a impulsiona dezvoltarea economică durabilă, atragerea surselor externe este importantă.
Pentru următorii 3ani atragerea surselor de finanțare internă va fi determinată de impredictibilitatea mediului economic care va influența și evoluțiile pe plan intern. În cazul unor deficite bugetare excesive pe termen mediu, conform Programului, emiterea de valori mobiliare de stat suficientă acoperirii necesităților de finanțare, va trebui să țină cont de capacitatea de absorbție a pieței interne şi de caracteristicile deținătorilor de VMS emise pe această piață.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
205 vizualizări
Data publicării:
22 Noiembrie /2024 08:00
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
datorie de stat | managementul datoriei de stat
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.