
Profesiunile medico-sanitare şi farmaceutice în țara noastră vor putea fi exercitate în baza unui card profesional, emis în format electronic, ce va permite instituțiilor medicale și pacienților să verifice instantaneu validitatea dreptului de practică al unui specialist.
Legea nr. 224 din 24 septembrie 2026 privind modificarea unor acte normative (reglementarea exercitării profesiunilor medico-sanitare și farmaceutice) a fost publicată în Monitorul Oficial din 20 septembrie curent, o parte din prevederi intră în vigoare la 1 ianuarie 2027, restul ce se referă la alinierea la prevederile UE, după aderare. Ca urmare, vom avea un cadru normativ consolidate şi compatibil cu legislația UE, care să reglementeze recunoaşterea calificărilor profesionale, certificarea, emiterea cardului profesional şi dreptul de exercitare a profesiunilor medico-sanitare şi farmaceutice.
Documentul reglementează și certificarea profesioniştilor respectivi prin certificare primară (pentru accedere în profesie); o certificare periodică (pentru prelungirea dreptului de practică) și certificare extraordinară (pentru reintegrarea în profesie după întreruperi de durată sau alte restricții). Procesul de recunoaștere, certificare și gestionare a cardurilor va fi administrat de Consiliul Național de Evaluare și Acreditare în Sănătate.
De asemenea, legea mai prevede instituirea regimului juridic al recunoaşterii calificărilor profesionale obținute în statele membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European şi Confederația Elvețiană. Astfel, profesiunile medico-sanitare şi farmaceutice sunt exercitate de persoane abilitate, conform legii, care sunt cetățeni sau resortisanți ai Republicii Moldova posesori ai actelor de studii eliberate în condițiile Codului educației sau ai unui titlu de calificare care a fost eliberat sau recunoscut în unul din statele membre ale UE, statele aparținând Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană; resortisanți ai statelor menționate, posesori ai unui titlu de calificare care a fost eliberat sau recunoscut în unul din aceste state și cetățeni sau resortisanți ai Republicii Moldova posesori ai actelor de formare profesională eliberate de state terțe, recunoscute în condițiile legii.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
482 vizualizări
Data publicării:
21 Octombrie /2026 07:48
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
certificarea specialiștilor | certificare | acte normative
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *