
Cheltuielile bugetare vor fi revizuite în baza unei metodologii, ce determină cadrul organizațional și analitic al revizuirii cheltuielilor bugetare, etapele, principalele termene-limită în procesul de revizuire a cheltuielilor, stabilește cerințele şi responsabilitățile pentru realizarea procesului de revizuire a cheltuielilor. Metodologia privind procesul de revizuire a cheltuielilor bugetare a fost aprobată de Ministerul Finanțelor prin Ordinul nr.76 din 4 iunie 2026 și publicată în Monitorul Oficial din 11 iunie curent.
Astfel, autoritățile administrației publice centrale vor ajusta actele normative privind organizarea procesului de elaborare, aprobare şi modificare a bugetului în cadrul autorităților administrației publice centrale la prevederile Metodologiei publicate.
Pentru asigurarea activității eficiente ale autorităților publice din cadrul Guvernului, precum și a cooperării între acestea în procesul de revizuire a cheltuielilor, va fi instituit Comitetul de supraveghere și grupul de lucru responsabil de revizuirea cheltuielilor bugetare. Totodată, pentru desfășurarea eficientă a activităților aferente revizuirii cheltuielilor bugetare, autoritățile administrației publice centrale vor asigura instituirea controlului intern managerial.
Este important de menționat faptul că în procesul de revizuire a cheltuielilor, autoritățile administrației publice centrale sunt responsabile pentru prezentarea, la solicitarea Ministerului Finanțelor, a propunerilor pentru cadrul și tematica de revizuire a cheltuielilor. Totodată, acestea asigură efectuarea revizuirii cheltuielilor cel puțin o dată în 7 ani; aprobarea foii de parcurs pentru grupul de lucru; organizarea ședințelor și a activității eficiente a grupului de lucru; asigurarea grupului de lucru cu documente relevante pentru analiză și alte surse de date și informații existente, veridice și accesibile care au tangență cu tematica aprobată pentru revizuirea cheltuielilor.
De asemenea, acestea asigură efectuarea analizei cheltuielilor, a proceselor și politicilor publice în vederea identificării activităților, unde se produc cheltuieli care nu corespund principiului performanței și/sau cheltuieli cu prioritate inferioară; identificarea tuturor tipurilor relevante de impact pentru fiecare măsură de eficientizare a cheltuielilor; evaluarea impacturilor măsurilor de eficientizare a cheltuielilor; elaborarea raportului de revizuire a cheltuielilor, inclusiv a propunerilor de măsuri de eficientizare a cheltuielilor. Totodată, prezintă Ministerului Finanțelor raportul privind revizuirea cheltuielilor, inclusiv propunerile de măsuri de eficientizare a cheltuielilor în termenul stabilit.
Precizăm că în corespundere cu art. 211 din Legea finanțelor publice şi responsabilității bugetar-fiscale nr.181/2014, începând cu 1 ianuarie 2026 a fost instituționalizat procesul de revizuire a cheltuielilor bugetare. La momentul actual, autoritățile administrației publice nu dispun de competențe în realizarea procesului de revizuire a cheltuielilor bugetare, procesul de revizuire fiind prevăzută doar la nivel general în Legea nr. 181/2014, fără detalierea etapelor, rolurilor şi responsabilităților. Respectiv, acestea sunt specificate în Metodologia publicată.
Conform Legii privind actele normative nr. 100/2017, ordinele ministerelor și alte acte normative intră în vigoare, ca regulă generală, peste o lună de la data publicării în Monitorul Oficial.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
480 vizualizări
Data publicării:
15 Iunie /2026 07:48
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
Metodologia de calcul
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *