Știri

Modificările la Regulamentul privind inventarierea propuse pentru consultări publice

Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul modificărilor la Regulamentul privind inventarierea (Regulament), aprobat prin OMF nr. 60/2012, scopul căruia este simplificarea procedurilor utilizate în procesul efectuării inventarierii; excluderea barierelor în utilizarea mijloacelor electronice în procesul inventarierii; simplificarea prezentării, în nota explicativă la situațiile financiare, a informațiilor privind rezultatele inventarierii; ajustarea termenilor și noțiunilor utilizate în Regulament conform SNC.

 

Astfel, în condițiile aprobării proiectului în redacția autorilor, noțiunea de „inventariere” va fi expusă în redacție nouă și va stabili că inventarierea este un procedeu de control şi autentificare documentară a existenței activelor, capitalului propriu şi datoriilor, în expresie cantitativ-valorică sau în expresie valorică, după caz, care aparțin şi/sau se află în gestiunea temporară a entității.

 

Regulamentul se propune a fi completat cu noțiunea „inventariere ciclică” prin care se va subînțelege procedeul de control periodic și selectiv cu autentificare documentară a existenței activelor, capitalului propriu şi datoriilor supuse inventarierii, în expresie cantitativ-valorică sau în expresie valorică, după caz, care aparțin şi/sau se află în gestiunea temporară a entității.

 

Totodată, se prevede completarea actului normativ cu un punct nou (pct.81) care va stabili că entitatea poate efectua inventarierea ciclică pentru a asigura monitorizarea permanentă a activelor și datoriilor, cu respectarea prevederilor Regulamentului. Inventarierea ciclică se va putea desfășura lunar, trimestrial, semestrial sau cu altă periodicitate stabilită de conducătorul entității, în funcție de natura activelor și riscurile asociate, valoarea, gradul de amortizare sau volatilitatea acestora.

 

Inventarierii ciclice se vor putea supune:

 

 - bunuri cu rotație rapidă, inclusiv stocuri și produse finite;

 - active esențiale pentru continuitatea activității entității;

 - bunuri supuse riscurilor de deteriorare, amortizare accentuată, furt etc.;

 - alte active și datorii, conform deciziei conducătorului entității.

 

Constatarea, perfectarea, evaluarea și înregistrarea rezultatelor inventarierii ciclice se va efectua conform prevederilor Regulamentului.

 

Proiectul prevede și modificări ce țin de forma completării listelor de inventariere. Astfel, se propune ca acestea să poată fi întocmite pe suport de hârtie sau în formă electronică. Totodată, Regulamentul va stabili că inventarierea elementelor de activ şi datorii va putea fi efectuată întocmind documente electronice, semnate cu semnătură electronică precum și completate utilizând metode digitale (soft-uri, cititoare de coduri de bare, tablete, aplicații mobile etc.). Elementele de activ și datorii vor putea fi inventariate, inclusiv la distanță, utilizând metode tehnice și electronice (sisteme video etc.).

 

Regulamentul, la pct.23, poate fi completat cu prevederea care va stabili că formularele listelor de inventariere se aplică cu titlu de recomandare și pot fi adaptate la cerințele fiecărei entități prin includerea/excluderea unor elemente, ținând cont de specificul și necesitățile informaționale ale entității cu menținerea elementelor obligatorii: denumirea entității/subdiviziunii, documentului, elementelor contabile supuse inventarierii; informații care permit identificarea elementelor supuse inventarierii; elementele contabile constatate efectiv și înregistrate în contabilitate; diferențele constatate; numele, prenumele persoanelor responsabile; data întocmirii documentului.

 

Se mai propune ca actul normativ să fie completat cu prevederea conform căreia entitățile, cu excepția autorităților/instituțiilor bugetare, în nota explicativă la situațiile financiare vor prezenta natura, motivele și valorile diferențelor semnificative constatate la inventariere și modul de reflectare în contabilitate a rezultatelor inventarierii.

 

Propunerile pe marginea proiectului vor fi acceptate până la data de 4 aprilie 2025.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

210 vizualizări

Data publicării:

24 Martie /2025 13:06

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

consultari publice | inventariere

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon