
Guvernul, în cadrul ședinței din 3 iunie curent, a aprobat proiectul modificărilor la HG nr.705/1995 privind modul de înregistrare la venituri, punere pe rod, casare şi defrișare a plantațiilor perene, elaborat în temeiul art. 5 alin. (2) lit. a) și art. 18 alin. (2) din Legea horticulturii nr. 62/2025.
În temeiul prevederilor proiectului, din actul normativ, inclusiv din denumire, cuvintele „înregistrare la venituri” va fi substituit cu cuvântul „recepționare”.
În afirmația autorilor modificărilor propuse, odată cu dezvoltarea accelerată a sectorului pomicol în RM se impune revizuirea normelor aplicabile sectorului pomicol, în special sub aspectul duratei de exploatare a plantațiilor perene, al termenelor de intrare pe rod, precum și al indicatorilor de amortizare și eficiență economică, în vederea alinierii acestora la realitățile tehnologice actuale. Menținerea unor parametri învechiți este de natură să genereze distorsiuni atât în evaluarea investițiilor, cât și în elaborarea politicilor de sprijin și în reflectarea contabilă a plantațiilor.
Totodată, proiectul aprobat introduce o abordare actualizată și detaliată, orientată spre tehnologia de producere. Un obiectiv îl constituie integrarea sistemelor actuale de cultură – superintensiv, intensiv și semiintensiv, astfel încât, noile plantații înregistrate să poată fi încadrate în aceste categorii și corelate direct cu termenele de fructificare. Prin aceasta, se urmărește delimitarea explicită, în același termen, a anului intrării pe rod față de anul intrării pe rod deplin, pentru a permite reducerea cu cel puțin 30% a incertitudinilor în planificarea economică și evaluarea investițiilor
De asemenea, se propune introducerea și reglementarea tipurilor de material săditor utilizate (pomi necronați, pomi cronați cu un lider și cu doi lideri), astfel încât, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare, minimum 80% din plantațiile noi să fie clasificate conform acestor criterii. În același timp, se va asigura tratarea distinctă a influenței portaltoiului și a soiului asupra capacității de producție, cu scopul de a îmbunătăți acuratețea evaluărilor tehnico-economice cu cel puțin 25%.
Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi, va fi extinsă lista speciilor și culturilor incluse. Pe lângă speciile tradiționale, sunt introduse culturi noi, precum alunul, cătina albă, afinul, goji, aronia, cornul, murul și căpșunul, precum și diferențierea viței-de-vie în funcție de destinația producției – struguri de masă și struguri de vin. Această extindere reflectă diversificarea actuală a sectorului și necesitatea unei reglementări adecvate, astfel încât, în termen de 2 ani de la intrarea în vigoare, acestea să fie reflectate în minimum 90% din documentațiile tehnico-economice aferente noilor plantații.
De menționat că, modificările expuse supra vor intra în vigoare la expirarea termenului de 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
103 vizualizări
Data publicării:
04 Iunie /2026 07:39
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
elaborarea proiectului
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *