Monitorul SFS

Rezultatele aplicării impozitului pe avere

Începând cu 1 iulie 2016, prin Legea nr. 138 din 17.06.2016 (MO nr. 184-192/401 din 01.07.2016) Codul fiscal a fost completat cu un titlu nou - Titlul VI(prim) „IMPOZITUL PE AVERE”. Potrivit prevederilor acestui titlu persoanele fizice care, potrivit datelor reflectate în registrul bunurilor imobile la situația din 1 noiembrie 2016, au fost înregistrate în calitate de proprietari ai obiectelor impunerii – bunurilor imobiliare cu destinație locativă, inclusiv căsuțele de vacanță (cu excepția terenurilor), precum și cotele-părți, a căror totalitate este estimată la valoarea 1,5 milioane lei și mai mult, iar suprafața totală constituie 120 m2 și mai mult, sunt calificați drept subiecți ai impunerii cu impozitul pe avere. Baza impozabilă a obiectelor impunerii, constituie valoarea estimată a acestor bunuri, apreciată de către organele cadastrale teritoriale, față de care se aplică impozitul pe avere, la cota de 0,8%. Potrivit prevederilor legale baza impozabilă a obiectului impunerii, care constituie obiect al unui credit imobiliar (ipotecar) sau al unui contract de leasing financiar, se diminuează cu suma rămasă până la stingerea totală a creditului sau a obligațiilor ce țin de realizarea contractului de leasing financiar. Termenul de achitare a impozitului pe avere constituie data de 25 decembrie a anului de gestiune. Ținând cont, însă, de faptul că în anul curent ziua de 25 decembrie 2016 este o zi de odihnă, ultima zi de achitare a impozitului pe avere pentru anul în curs, a fost data de 26 decembrie 2016. Numărul total al subiecților impunerii cu impozitul de avere, care au corespuns criteriilor stabilite la situația de 1 noiembrie 2016 constituie 2893. Repartizarea teritorială a acestora se prezintă în felul următor:
  • 2638 sau 91,2 % cu viză de reședința în mun. Chișinău;
  • 37 sau 1,3 % cu viza de reședința în mun. Bălți;
  • 23 sau 0,8 % cu viza de reședința în Ialoveni;
  • 20 sau 0,7 % cu viza de reședința în Hâncești;
  • 19 sau 0,7 % cu viza de reședința în Strășeni;
  • 13 sau 0,45 % cu viza de reședința în Anenii Noi;
  • 11 sau 0,38 % cu viza de reședința în Căușeni;
  • în celelalte raioane - până la 10 subiecți ai impunerii.
Suma impozitului pe avere, care a fost estimată spre a fi încasată în bugetul de stat a constituit 50 mil lei. În pofida faptului că anul 2016 este primul an de aplicare a impozitului pe avere, constituind un exercițiu nou în domeniul fiscal, determinând necesitatea elaborării și punerii în aplicare a mecanismului și instrumentelor noi de administrare fiscală, la situația din 26 decembrie 2016, cu respectarea termenului stabilit de legislație, la buget a fost achitat impozit pe avere în sumă totală de 32,47 mil lei, iar numărul subiecților „disciplinați” constituie 1797. Este de menționat, că pe parcursul zilelor 27-29 decembrie 2016 obligația cu privire la impozitul pe avere a fost onorată de încă 141 de subiecți, suma achitată de către aceștia constituind 2,37 mil. lei. Astfel, la moment, veniturile la bugetul de stat, la capitolul impozit pe avere constituie, în total, 34,83 mil. lei, acesta fiind achitat de 1938 de subiecți ai impunerii. Pentru fiecare zi de neachitare în termen, în contul personal al contribuabilului, se calculează majorarea de întârziere (penalitatea).

via | www.fisc.md

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat

2207 vizualizări

Data publicării:

03 Ianuarie /2017 10:00

Domeniu:

Legislație fiscală | Impozitul pe avere

Etichete:

impozitul pe avere | subiecții impunerii | SFS | persoane fizice | Codul fiscal

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon