18
10 2019
458

SFS: 24 de debutanți au depus jurământul funcționarului fiscal

24 nou-angajați în cadrul Serviciului Fiscal de Stat au depus jurământul funcționarului public. Cu un mesaj de felicitare și susținere în fața tinerei generații fiscale a venit directorul instituției angajatoare, urându-le debutanților drum bun în activitatea pe care au încununat-o, atenționând sloganul autorității fiscale: „Serviciul Fiscal de Stat - în serviciul contribuabilului”. De menționat că, anterior, cei 24 de nou-angajați ai SFS au beneficiat de cursuri de inițiere în domeniul fiscalității care s-au desfășurat în perioada 8 aprilie - 11 octombrie 2019, iar studiile au avut drept scop să le asigure o integrare mai eficientă în executarea atribuțiilor de serviciu. Studiile de inițiere au fost organizate în conformitate cu Legea „Cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public” și în temeiul Codului fiscal, fiind susținute de șefi de direcții din cadrul SFS. Cursurile, care au fost divizate în două etape (instruirea teoretică și cea practică), au contribuit la dezvoltarea competențelor, abilităților și aptitudinilor funcționarilor, necesare pentru îndeplinirea funcției publice. Totodată, cei 24 de funcționari au fost instruiți și de Direcția securitate internă și anticorupție a SFS referitor la integritate, cod de etică și conduită profesională. NOTĂ: tinerii au studii superioare în domeniul economiei și au fost angajați în bază de concurs, deținând funcții de inspectori din cadrul subdiviziunilor SFS.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.