Monitorul SFS
SFS apreciază manifestarea transparenței și corectitudinii în activitatea contribuabililor
Serviciul Fiscal de Stat a înmânat certificate de credibilitate și diplome de gratitudine pentru 150 de contribuabili pentru manifestarea transparenței și corectitudinii în activitatea desfășurată.
Exprimăm gratitudine și suntem recunoscători tuturor contribuabililor și agenților economici pentru implicare și aportul considerabil întru susținerea economiei naționale prin onorarea în termen a obligațiilor față de buget, promovarea civismului fiscal și spiritului de conformare voluntară la prevederile legislației fiscale.
Apreciem înalt contribuția tuturor la formarea veniturilor Bugetului Public Național prin onorarea în termen a obligațiilor față de buget, menținerea și crearea locurilor de muncă, susținând dezvoltarea Republicii Moldova. Vă asigurăm că Serviciul Fiscal de Stat va continua să promoveze proiectele menite să modernizeze sistemul de administrare fiscală conform celor mai bune practici internaționale. În anul 2021, Serviciul Fiscal de Stat va continua să promoveze acele proiecte menite să modernizeze sistemul de administrare fiscală conform celor mai bune practici internaționale, va pune un accent deosebit pe dezvoltarea tehnologiilor informaționale în domeniul finanțelor publice, extinderea și îmbunătățirea serviciilor electronice prestate cetățenilor și antreprenorilor. Certificatele sunt înmânate anual în conformitate cu Ordinul IFPS nr.396 din 06.05.2015 despre aprobarea Regulamentului cu privire la stimularea morală (nonfinanciară) a contribuabililor onești, iar lista poate fi accesată aici.
via | www.sfs.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1661 vizualizări
Data publicării:
03 August /2021 10:18
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
contribuabil | diplome
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.