Știri

Noua valoare estimată a achizițiilor publice de mică valoare

Cuantumul pragurilor pentru contractele de achiziții publice de valoare mică vor fi actualizate, în contextul impactului cauzat de inflație și în vederea eficientizării activității autorității contractante. Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 131/2015 privind achizițiile publice a fost aprobat de Parlament în lectura a doua, în cadrul ședinței plenare de astăzi, 2 februarie 2023.

 

Astfel, pragurile propuse pentru aplicarea Legii ne.131/2015 se vor majora cu 50%, după cum urmează:

  • pentru contractele de achiziții de bunuri și servicii – de la 200 mii lei la 300 mii lei;
  • pentru contractele de achiziții de lucrări – de la 250 mii lei la 325 mii lei;
  • pentru contractele de achiziții publice care au ca obiect servicii sociale și alte servicii – de la 400 mii lei la 600 mii lei.

 

Ca urmare, contractele de achiziție publică a căror valoare estimată, fără TVA, nu depășește pragurile menționate cad sub incidența Regulamentului achizițiilor publice de valoare mică (aprobat prin HG nr.665/2016). Conform acestuia, orice operator economic, rezident sau nerezident, persoană fizică sau juridică de drept public sau privat ori grup de astfel de persoane, are dreptul de a participa la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică de valoare mică, cu respectarea prevederilor legale.

 

Achizițiile publice de valoare mică se realizează de către autoritatea/entitatea contractantă în baza planului anual de desfășurare a achizițiilor publice sau din motive de urgență, ca urmare a apariției unor necesități neplanificate. Motivele de urgență vor fi stabilite de grupul de lucru printr-un proces-verbal.  

 

Contractul de achiziţie publică de valoare mică se înregistrează obligatoriu în Trezoreria de Stat sau în una din trezoreriile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, dacă valoarea acestuia depășește 10 mii lei (fără TVA) şi gestionarea surselor financiare se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial, în termen de 15 zile de la data încheierii.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

898 vizualizări

Data publicării:

02 Februarie /2023 11:32

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

valoare mica | achizii publice

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon