Știri

Plata compensatorie pentru unii salariați din instituțiile de învățământ

Angajații din instituțiile de învățământ, care funcționează în regim de autogestiune financiară economică, beneficiază la momentul de față de o plată compensatorie în cuantum de 3500 lei, în cazul în care,  prin aplicarea Hotărârea Guvernului nr. 1234/2018, salariul lunar pentru o funcție cu durata normală a timpului de muncă este mai mic decât această sumă.

 

Conform proiectului de modificare a HG nr. 1234/2018 privind condițiile de salarizare a personalului din instituțiile de învățământ care funcționează care funcționează în regim de autogestiune financiară economică, începând cu 1 ianuarie 2023, cuantumul plății compensatorii se va majora cu 500 lei și va constitui 4000 lei.

 

Astfel, în cazul în care pentru salariații menționați, prin aplicarea HG 1234/2018, salariul lunar pentru o funcție cu durata normală a timpului de muncă va fi mai mic decât 4000 lei, aceștia vor beneficia de plăți compensatorii. Plata compensatorie se determină ca diferență dintre 4000 lei și salariul lunar calculat conform HG 1234/2018 și se recalculează proporțional timpului efectiv lucrat.

 

În același, timp, în partea fixă a salariului lunar al personalului se propune a fi inclus și sporul lunar în valoare fixă, la moment aceasta fiind formată din salariul de bază, sporul lunar pentru deținerea titlului științific/științifico-didactic și sporul lunar pentru deținerea titlului onorific. Cuantumul sporului lunar în valoare fixă se va aproba în legea anuală a bugetului de stat în funcție de condițiile economice din țară și de posibilitățile bugetului public național.

 

Totodată, se planifică ajustarea determinării cuantumului premiului anual pentru personalul din instituțiile învăţământ care funcționează în regim de autogestiune financiar-economică. Suma acestuia poate fi raportată la numărul de zile lucrătoare în ansamblu pe lunile ianuarie–noiembrie, conform balanței timpului de lucru stabilite pentru anul respective, și înmulțită cu timpul efectiv lucrat în lunile indicate din anul de gestiune.

 

În același timp, personalul instituțiilor de învățământ superior de stat cu autonomie financiară va fi salarizat și pentru prestarea serviciilor de cercetare și inovare în proiectele europene şi internaționale, finanțate din surse externe, din contul și în limita mijloacelor prevăzute pentru retribuirea muncii în acordurile/ contractele de finanțare, limita maximă pe oră fiind între 110 lei (personal auxiliar) și 320 lei (conducătorul proiectului).

 

Propunerile și opiniile asupra documentului pot fi expuse până la 26 decembrie curent.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

542 vizualizări

Data publicării:

20 Decembrie /2022 07:59

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

autogestiune | sistemul de invatamint | adaos la salariu

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon