
În anul 2026, Metodologia de calculare a pragului absolut al sărăciei, aprobată prin Ordinul Biroului Național de Statistică nr. 56/2018 va fi modificată în scopul alinierii actului normativ la cerințele Uniunii Europene, operate pe parcursul anului 2025.
BNS a înaintat pentru consultări publice proiectul modificărilor la Metodologia prenotată ce propune includerea în agregatul pentru calcularea sărăciei absolute a cheltuielilor de sănătate; ajustarea codurilor de cheltuieli în corespundere cu noua Clasificare a Consumului Individual pe Destinații, implementat în cadrul Cercetării bugetelor gospodăriilor casnice (CBGC) conform clasificatorului COICOP 2018 aplicat la nivel internațional, inclusiv al UE; actualizarea descrierii privind CBGC ca sursă de date pentru calcularea indicatorilor de sărăcie, precum și a altor aspecte metodologice relevante pentru calculul și estimarea indicatorilor sărăciei absolute.
Se propune ca în cadrul CBGC să se utilizeze două metode de înregistrare a datelor: interviul și autoînregistrările. În Chestionarul principal al gospodăriei înregistrarea datelor se va face pe bază de interviu „față în față” cu înregistrarea, începând cu anul 2025, a informațiilor în format electronic, iar Registrul gospodăriei va fi completat nemijlocit de către gospodărie.
Totodată, proiectul prevede că, din anul 2025 cheltuielile pentru bunuri și servicii, raportate atât pentru perioada cumulativă (ultimele trei/șase/douăsprezece luni), cât și pentru luna curentă vor fi ajustate în termeni lunari.
În condițiile aprobării modificărilor în redacția autorilor, Metodologia de calculare a pragului absolut al sărăciei va fi completată cu prevederea care va stabili că, agregatul de consum include, cheltuielile pentru medicamente și produse pentru sănătate, precum și cele aferente serviciilor de îngrijire ambulatorie. Totodată, agregatul de consum exclude cheltuielile pentru servicii spitalicești.
Proiectul propune completarea actului normativ cu un tabel nou (2b) „Mărfurile cu perioade diferite de referință – începând cu anul 2025” care include așa poziții ca: pachete de servicii turistice interne și internaționale; plata pentru învățământul preșcolar, primar, general etc.; țesături pentru îmbrăcăminte; paltoane, pardesiuri, trenciuri, scurte, încălțăminte pentru bărbați și femei; întreținerea locuinței (gaze din rețea/butelii, încălzire centrală, cărbune, lemne ș.a.) etc.
Propunerile pe marginea proiectului vor fi acceptate până la data de 27 mai anul curent.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
120 vizualizări
Data publicării:
19 Mai /2026 07:40
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
Metodologia de calcul | Biroului Naţional de Statistică
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *