Știri

Premieră pentru Moldova: Datoria vamală a agenților economici este garantată și de companiile de asigurări

Serviciul vamal anunță că a autorizat primul operator economic pentru utilizarea garanției globale, garantate în premieră de o companie de asigurări din Moldova. De menționat că până la intrarea în vigoare a noului Cod Vamal – la începutul anului 2024, acest tip de garanții, solicitate de agenții economici, erau garantate doar de bănci.

 

 

Potrivit legislației RM, atunci când un antreprenor plasează un produs în regimurile vamale speciale, cum ar fi tranzitul, antrepozitul vamal etc, acesta trebuie să asigure garantarea datoriei vamale pentru produsul dat. Cu alte cuvinte, dacă agentul economic introduce în țară, de exemplu, un anumit tip de utilaj, pe o perioadă determinată, cu care intenționează să efectueze unele lucrări pe teritoriul țării, după care îl scoate din țară, acesta nu achită nici un fel de taxe vamale, însă, lasă în schimb o garanție financiară, pentru ca statul, în cazul în care agentul economic încalcă prevederile legale aferente regimului special pe teritoriul RM, să poată acoperi cuantumul drepturilor de import sau de export corespunzător datoriei vamale. Adică, să asigure în locul operatorului economic achitarea tuturor drepturilor de import. Noutatea bună pentru antreprenori e că se diversifică instrumentele de garantare a datoriei vamale, prin faptul că pe această piață sunt acceptate și companiile de asigurări. Acest lucru poate contribui substanțial la reducerea cheltuielilor operatorilor economici, care trebuie să achite comisioane către entitatea care asigură garanția, sumă ce diferă de la un prestator de servicii financiare la altul, conform unui comunicat al Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru.

 

 

Serviciul Vamal amintește că în conformitate cu prevederilor noul Cod vamal, operatorii economici urmează să fie autorizați în vederea utilizării garanției globale. Serviciul Vamal autorizează utilizarea garanției globale, în vederea acoperirii cuantumului drepturilor de import corespunzător datoriei vamale în legătură cu două sau mai multe operațiuni, declarații sau regimuri vamale, în baza unor cerințe internaționale clare și echitabile.

 

 

Garanția poate fi constituită în una dintre următoarele forme:


a) prin depunerea mijloacelor băneşti în numerar sau prin virament la contul trezorerial de garanţii, efectuat în moneda naţională;


b) prin angajamentul unui garant;


c) prin altă formă de garanție care asigură plata cuantumului drepturilor de import sau de export corespunzător datoriei vamale și al altor plăți.

 

 

Garanția sub forma unui angajament al garantului este furnizată de către o bancă sau o societate de asigurări licenţiată.

 

 

Instituții:

Serviciul Vamal al Republicii Moldova

548 vizualizări

Data publicării:

07 August /2024 08:00

Catalogul tematic

Noutăți | Taxe vamale

Etichete:

asigurare | autoritățile vamale | datorie | agent economic

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon