Știri

Prioritățile SFS pentru următoare perioadă: dezvoltarea sistemelor fiscale electronice și conlucrarea cu contribuabilii

Începând cu 1 iulie 2023, toți agenții economici contribuabili mari (persoane juridice) pentru perioada 2021-2022, conform Ordinului SFS nr. 635 din 21.12.2020, urmează să utilizeze echipamentele de casă și de control conectate la SIA „Monitorizarea electronică a vânzărilor” (SIA MEV). În acest sens, una din prioritățile autorității fiscale pentru perioada următoare  este oferirea suportului necesar celor circa 400 de agenți economici care urmează să își conecteze ECC la SIA MEV. Despre aceasta a menționat directorul Serviciului Fiscal de Stat, Petru Rotaru, în cadrul unui club de presă.

 

Tot în acest context amintim că, pentru facilitarea conectării contribuabililor menționați la SIA „Monitorizarea electronică a vânzărilor”, Serviciul Fiscal de Stat a lansat în anul 2022 linia de suport distinctă din cadrul Centrului unic de apel al SFS,  cu privire la gestionarea SIA „MEV”.

 

Totodată, directorul SFS, a menționat că, pentru perioada următoare, o altă prioritate a autorității fiscale este modificarea Ordinului nr. 320/2019 privind aprobarea Regulamentului cu privire la efectuarea controlului de către Serviciul Fiscal de Stat. Acest Regulament stabilește metodele și tehnicile consolidate de organizare a controlului fiscal, însă este nevoie de actualizat aceste reglementări pentru a concretiza unele aspecte cum ar fi drepturile și obligațiile contribuabilului supus controlului, precum și ale inspectorului. După cum a comunicat șeful SFS, propunerile mediului de business deja sunt colectate, urmând a fi analizate și consultate, iar în luna iulie urmează deja  a fi aprobat noul Regulament.

 

Obiectivul nostru în cadrul controalelor fiscale nu constă în sporirea încasărilor, dar în creșterea nivelului de conformare și conștientizare a contribuabilului, a adăugat Petru Rotaru.

 

În același timp, SFS urmează să simplifice procedurile de obținere a certificatului de rezidență fiscală, care se utilizează în cazul în care contribuabilii înregistrați pe teritoriul RM intră în relații contractuale cu nerezidenți, în scopul beneficierii de prevederile convențiilor (acordurilor) pentru evitarea dublei impuneri, încheiate între RM şi alte state și a certificatului privind atestarea impozitului pe venit achitat de către nerezidenți în RM (Forma 3-DTA17) prin care se confirmă venitul obținut şi impozitul pe venit achitat în RM de nerezident. În momentul de față, acestea se eliberează de direcțiile deservire fiscală, însă pe viitor SFS va oferi posibilitate contribuabililor să le obțină online.

 

 

De asemenea, un obiectiv al SFS este implementarea prevederilor ce vizează schimbul automat de informații privind conturile financiare, în conformitate cu Acordul multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare, Serviciul Fiscal de Stat fiind autoritatea competentă în efectuarea schimbului automat de informații privind conturile financiare conform prevederilor Acordului. În acest sens, actualmente, se elaborează sistemul informațional ce va asigura acest schimb de informații și se conlucrează cu instituțiile financiare raportoare. Mai multe detalii despre acest subiect vedeți aici.

 

Alte subiecte discutate au vizat: bonurile fiscale electronice, efectuarea vizitelor fiscale, organizarea întrunirilor cu asociațiile de business, trecerea de la patenta de întreprinzător la activitatea independentă și dezvoltarea sistemelor fiscale electronice (îndeosebi SIA e-Factura) .

 

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1074 vizualizări

Data publicării:

23 Iunie /2023 21:41

Catalogul tematic

Administrare fiscală | Noutăți fiscale

Etichete:

administrare fiscala

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon