Știri
Procedura de restituire a sumelor din BASS plătitorilor de contribuții, revizuită
Cererea de restituire a sumelor din bugetul asigurărilor sociale de stat plătitorilor de contribuții se va accepta după lichidarea tuturor restanţelor la toate clasificaţiile economice de venituri ale BASS şi, după caz, prezentării declaraţiilor privind calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi a declaraţiilor privind evidenţa nominală a asiguraţilor pentru toate perioadele de până la 1 ianuarie 2018 şi a dărilor de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate pentru perioadele după 1 ianuarie 2018, în cazul în care potrivit legislaţiei a avut obligaţia prezentării acestora.
Noul Regulament cu privire la restituirea sumelor din bugetul asigurărilor sociale de stat plătitorilor de contribuții, aprobat prin Ordinul directorului general al Casei Naționale de Asigurări Sociale nr. 157-A din 8 noiembrie 2022, a fost publicat vineri, 18 noiembrie, în MO. Prin același ordin este abrogat Regulamentul cu privire la restituirea sumelor din BASS plătitorilor de contribuții, aprobat prin ordinul CNAS nr.288-A/2015, precum și Regulamentul privind restituirea sumelor indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă rezidenților parcurilor pentru tehnologia informațiilor, aprobat prin ordinul CNAS nr.40-A din 13 martie 2018.
Potrivit Regulamentului publicat, în procesul de efectuare a restituirii se asigură verificarea extrasului din cont al persoanelor asigurate. Astfel, în cazul persoanelor fizice care desfăşoară activitate pe cont propriu, care nu au obligaţia de a prezenta dări de seamă (titularii patentei de întreprinzător şi persoanele care au încheiat contract individual cu CNAS) şi sunt scutite de plata contribuţiilor în sumă fixă, se asigură efectuarea înregistrărilor necesare în extrasul din contul persoanei asigurate.
În cazul persoanelor fizice care desfăşoară activitate pe cont propriu, care au obligaţia de a prezenta dări de seamă şi sunt scutite de plata contribuţiilor în sumă fixă, se verifică înregistrarea corectă a datelor din dările de seamă prezentate în extrasul din contul persoanei asigurate şi, după caz, se solicită prezentarea dărilor de seamă de tipul „de corectare”. Totodată, pentru alte categorii de plătitori se verifică înregistrarea corectă a datelor din dările de seamă prezentate în extrasul din contul persoanei asigurate şi, după caz, se solicită prezentarea dărilor de seamă de tipul „de corectare”, dacă plătitorul nu este lichidat.
În același timp, în condițiile în care în rezultatul verificărilor efectuate vor fi stabilite nereguli, CNAS va informa plătitorul în scris despre refuzul restituirii sumei solicitate, cu indicarea motivului, sau va solicita documentele necesare.
Reiterăm, plătitorii beneficiază de restituirea sumelor din BASS în situaţiile de: lichidare, suspendare a activităţii plătitorului; înregistrare în calitate de rezident al parcului pentru tehnologia informaţiei; scutire de plata contribuţiilor a persoanei fizice, care desfăşoară activitate pe cont propriu; achitare incorectă, transferare incorectă de instituţia financiară.
Instituții:
Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
982 vizualizări
Data publicării:
21 Noiembrie /2022 08:00
Catalogul tematic
Noutăți | Asigurare socială de stat
Etichete:
asigurare sociala | bass
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.