Știri
Proiectele BASS și FAOAM pentru anul viitor, aprobate în prima lectură
Veniturile fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) pentru anul viitor vor constitui 18,83 mld. lei, cheltuielile 19,2 mld. lei, în timp ce deficitul bugetar va ajunge la 385,21 mil. lei. Parlamentul a aprobat, în prima lectură, proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medical pentru anul 2026.
În primul rând, menționăm că prima de AOAM în formă de contribuție procentuală la salariu şi la alte recompense se va menține în anul următor la nivel de 9%. Totodată, prima în sumă fixă rămâne la nivelul de 12.636 de lei, iar persoanele obligate să se asigure în mod individual vor beneficia în continuare de facilități la achitarea acesteia în termenul prevăzut de legislație, adică până pe 31 martie.
Dacă să ne referim la cheltuielile FAOAM, acestea se prognozează cu cu o creștere față de de 9,2% față de rectificările pentru anul 2025, iar ponderea în raport cu PIB se estimează la nivel de 5,1%. Conform proiectului, se prevede sporirea accesului la medicamente și dispozitive medicale compensate, pentru care vor fi alocate 1,4 mld. lei, dintre care peste 100 mil. pentru lărgirea listei de preparate compensate. În același timp, pentru asistenţa medicală oferită de echipa medicului de familie sunt planificate peste 3,9 mld. lei, cu 484 de mil. mai mult faţă de bugetul aprobat pe anul curent.
Tot în cadrul ședinței din 12 decembrie a fost aprobat și proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) pentru anul 2026. Astfel, veniturile și cheltuielile BASS se estimează la nivel de 51,4 mld. lei, cu o creștere de 10,6% în raport cu veniturile aprobate pe anul 2025. Este essential de menționat faptul că pensiile și alte prestații sociale se prognozează a fi indexate la 1 aprilie 2026 cu 6,8%. De asemenea, BASS pentru anul viitor prevede majorarea indemnizației unice la naștere la 21 886 lei. Totodată, în 2026, peste 78 000 de copii vor fi susținuți prin plata indemnizației lunare de 1000 de lei până la vârsta de 2 ani, acordată atât părinților asigurați, cât și celor neasigurați.
Deputații urmează să vină cu amendamente de îmbunătățire a documentelor pentru lectura a doua.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *
214 vizualizări
Data publicării:
15 Decembrie /2025 07:55
Catalogul tematic
Lege bugetară anuală | Noutăți fiscale
Etichete:
asigurare obligatorie de asistenta sociala | asigurare obligatorie de asistenta medicala | buget de stat
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.