13
01 2022
81

32.1.41 În ce cazuri își încetează activitatea asociația obștească?

În conformitate cu art. 2 alin. (1) din Legea cu privire la organizațiile necomerciale nr. 86 din 11.06.2020, asociaţia obştească este organizaţia necomercială constituită benevol de fondatori în vederea realizării scopurilor necomerciale pentru care a fost constituită. Respectiv, potrivit art. 16, organizaţia necomercială îşi încetează activitatea prin:
   a) lichidare benevolă;
   b) lichidare forţată;
   c) reorganizare prin fuziune, dezmembrare sau transformare.

  Procedura de lichidare benevolă a organizaţiei este prevăzută de statutul organizaţiei. Dacă este prevăzut de statut, fondatorul fundaţiei poate decide lichidarea benevolă a fundaţiei.
 Organizaţia necomercială poate fi lichidată forţat, prin hotărâre judecătorească, la cererea Ministerului Justiţiei, dacă activitatea acesteia contravine intereselor securităţii naţionale, siguranţei publice, apărării ordinii sau prevenirii infracţiunilor, protecţiei sănătăţii, a moralei şi a drepturilor şi libertăţilor altora şi această măsură este necesară într-o societate democratică, precum şi dacă nu au fost respectate prevederile art.11 alin.(6). Neprezentarea raportului anual de activitate după solicitarea repetată a Ministerului Justiţiei constituie temei pentru iniţierea procedurii de lichidare forţată dacă raportul de activitate nu a fost prezentat în termen de 6 luni de la cea de-a doua solicitare. Examinarea cererii de lichidare forţată ţine de competenţa Judecătoriei Chişinău.
Instanţa de judecată care examinează cererea de lichidare forţată, la cererea Ministerului Justiţiei, poate dispune suspendarea activităţii organizaţiei necomerciale până la soluţionarea cererii de lichidare. În acest caz, examinarea cererii de lichidare de către instanţa de judecată nu va depăşi 3 luni. Suspendarea activităţii organizaţiei necomerciale poate fi dispusă doar dacă această măsură este necesară într-o societate democratică. Decizia de suspendare poate fi contestată cu recurs separat de fondul cauzei.
  Instanţa de judecată poate oferi organizaţiei necomerciale posibilitatea să înlăture, în termen de până la 6 luni, carenţele invocate în cererea de lichidare forţată.
 
[Modificările operate în temeiul aprobării Legii nr. 86 din 11.06.2020 Monitorul Oficial al R. Moldova nr.193 art. 370, în vigoare din 27.07.2020].

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.