Întrebări și răspunsuri

(9.2.3) Cum se va determina suma cumulativă de 200 mii lei în scopul aprecierii obligațiunii de raportare a împrumuturilor?

Conform prevederilor art. 22611 alin. (5) lit. i) din Codul fiscal, informaţia prezentată de către persoanele care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepţia deţinătorilor de patente de întreprinzător şi a persoanelor fizice care practică activitate independentă, va conţine date despre contractarea/rambursarea împrumuturilor pe parcursul unui an fiscal, reflectate în contabilitatea întreprinderii, ce depăşesc cumulativ suma de 200 mii de lei.

     Plafonul de 200 de mii de lei se aplică separat împrumuturilor și separat rambursărilor în procesul de furnizare a informației. 

  Respectiv, obligațiunea de raportare a informației aferente contractarea/rambursarea împrumuturilor apare în cazul, în care în contabilitatea întreprinderii pe parcursul unui an fiscal se înregistrează intrări de sume, acordate de către persoana fizică ca împrumut, ce depășesc cumulativ suma de 200 mii de lei sau se înregistrează rambursări a împrumutului în adresa persoanei fizice, ce depășesc cumulativ suma de 200 mii de lei. 

       Plafonul de 200 mii de lei este stabilit corespunzător persoanei fizice în parte de la care au fost contractate sau căreia i-au fost rambursate împrumuturi pe parcursul unui an fiscal. 

    În cazul depășirii plafonului de 200 mii lei a împrumuturilor contractate sau rambursate de la/către persoane fizice pe parcursul unui an fiscal cumulativ pe întreprindere, fără depășirea acestuia aferent unei persoane fizice, nu apare obligația raportării informației respective. 

      [Temei: Explicația Comisiei parlamentare „Comisiei economie, buget și finanțe” CEB04 nr. 08 din 14.01.2020]

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

3990 vizualizări

Data publicării:

26 Ianuarie /2021 07:57

Domeniu:

Legislație fiscală | Obligație fiscală

Etichete:

obligaţie fiscală | raportare | imprumut

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon