Știri
Raportarea informației privind casetele de siguranță în SIA CCDE. Modificările au intrat în vigoare
Serviciul Fiscal de Stat recepționează, gestionează şi actualizează datele cu privire la casetele de siguranță ale persoanelor fizice și juridice și informația cu privire la beneficiarul efectiv al acestora. Entitățile care prestează servicii de păstrare în casete de siguranță vor transmite informația menționată prin intermediul sistemului informaţional automatizat de creare şi circulaţie a documentelor electronice (SIA CCDE).
În Monitorul Oficial de astăzi, 25 august, este publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. cu privire la modificarea Instrucțiunii privind evidența contribuabililor, aprobată prin Ordinul SFS nr. 352/2017 și a Ordinului SFS nr. 582/2020 cu privire la aprobarea Instrucţiunii privind modul de expediere şi recepţionare a documentelor prin sistemul informaţional automatizat de creare şi circulaţie a documentelor electronice.
Astfel, SIA CCDE oferă posibilitatea înregistrării informaţiilor parvenite de la participanți la sistem, după caz, despre deschiderea, modificarea şi închiderea conturilor bancare/de plăţi ale persoanelor fizice şi juridice străine care nu dispun de obiecte impozabile, nu au obligaţii fiscale şi lipsesc în SISFS, inclusiv pentru persoanele fizice rezidente care deţin act de identitate provizoriu (Formularul nr.9), cu înregistrarea informației cu privire la beneficiarul efectiv al acestor conturi, inclusiv a informației cu privire la casetele de siguranță date în folosință persoanelor fizice și juridice și cu privire la beneficiarul efectiv al acestora.
Totodată, pentru cetăţenii străini nerezidenţi şi apatrizii nerezidenţi care deţin obiecte impozabile pe teritoriul Republicii Moldova sau care au obligaţii fiscale, depunerea cererii și eliberarea certificatului de atribuire a codului fiscal se realizează la orice subdiviziune a Serviciului Fiscal de Stat.
Prevederile au intrat în vigoare la data publicării. Informația privind casetele de siguranță, care sunt date în folosință la situația din 1 iulie 2023 și până la data intrării în vigoare a modificărilor, precum și informația privind beneficiarul efectiv al acestora, va fi transmisă Serviciului Fiscal de Stat în termen de până la data de 1 octombrie 2023. De asemenea, în același termen se va prezenta și informația despre modificările asupra informației valabile în perioada menționată, care vor surveni până la transmiterea acesteia către Serviciul Fiscal de Stat.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
854 vizualizări
Data publicării:
25 August /2023 08:26
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
SIA CCDE
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.