Știri

Regimul de control al comerțului cu mărfuri strategice va fi reglementat printr-o lege specială

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a inițiat consultările publice asupra Analizei impactului de reglementare la proiectul de lege privind regimul de control al comerțului cu mărfuri strategice, punerea în aplicare a căreia va asigura crearea bazei normative naționale care să corespundă standardelor europene pentru eliminarea unei concurențe neloiale și a barierelor în calea circulații mărfurilor strategice, precum și va asigura securitatea și stabilitatea regională și internațională.

 

În afirmația autorilor, proiectul va conține un șir de definiții noi, cum ar fi mărfuri strategice clasificate în trei categorii precum: produse cu dublă utilizare, produse militare, produse supuse controlului la nivel național, comerț cu mărfuri strategice, asistență tehnică, servicii de intermediere, transbordare, produse de supraveghere cibernetică, program intern de conformitate etc. Totodată, se prevede introducerea procedurii de înregistrare și certificare prealabilă a solicitanților pentru oferirea dreptului de efectuare a comerțului strategic.

 

Concomitent, ce ține de regimul de autorizare, se propune a fi introduse procedurile de refuz, de eliberare, suspendarea temporară și reluarea valabilității, retragerea, reperfectarea și anularea autorizațiilor și a actelor conexe de către autoritatea competentă de emiterea autorizațiilor pentru comerț cu mărfuri strategice.

 

Se preconizează că aplicarea noilor prevederi va contribui la stabilirea restricțiilor asupra comerțului cu mărfuri strategice stabilite la utilizarea finală sau ultimului beneficiar, precum și la exportul oricăror mărfuri strategice și servicii în conformitate cu securitatea națională și îndeplinirii angajamentelor internaționale asumate de către RM.

 

La moment, în Moldova operațiunile de export, reexport, import și tranzit al mărfurilor strategice sunt efectuate de către 13 agenți economici, de către instituțiile de stat (Ministerul Apărării, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al Ministerului Afacerilor Interne), la fel și de persoane fizice. Conform datelor Agenției Servicii Publice, pe parcursul anilor 2019-2023 au fost eliberate 853 de autorizații de import, 232 de autorizații de export, 23 de autorizații de reexport și 4 autorizații de tranzit. La fel, au fost eliberate 128 de certificate internaționale de import, 104 certificate utilizatorului final și 23 certificate de verificare a livrării.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

257 vizualizări

Data publicării:

28 Mai /2024 07:56

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

autorizatie | noutati | consultari publice | activitate de comert

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon