Фильтр поиски по категориям


Cadrul juridic pentru satisfacerea creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului, prin aplicarea faţă de acesta a procedurii planului sau prin lichidarea patrimoniului debitorului şi distribuirea produsului obţinut, este stabilit de prevederile Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012. Prezenta lege este aplicabilă persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, întreprinzătorilor individuali, inclusiv titularilor de patentă de întreprinzător, societăţilor de asigurări, fondurilor de investiţii, companiilor fiduciare, organizaţiilor necomerciale, înregistrate în Republica Moldova în modul stabilit. Prezenta lege nu se aplică băncilor. Procesul de insolvabilitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă, Codului civil, Legii insolvabilităţii şi a Codului fiscal.
Conform prevederilor art. 34 alin. (22) și alin. (23) Cod contravențional (modificat și completat prin Legea nr. 101 din 13 decembrie 2012 „Pentru modificarea și completarea unor acte legislative”), comiterea repetată de către persoana juridică, în decursul unui an calendaristic, a încălcărilor specificate în partea specială a cărţii întîi a prezentului cod, se sancţionează cu amendă în mărime dublă din suma amenzii în valoarea limitei maxime, indicată în partea specială a cărţii întîi.
25 Июль /2013 15:15
În conformitate cu prevederile pct. 9 din Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 3 din 15 aprilie 2013 Privind modificarea şi completarea Hotărîrii explicative Cu privire la aplicarea de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei, ce reglementează asigurarea acţiunii la judecarea cauzelor civile nr. 32 din 24 octombrie 2003, Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2003, nr. 12, pag. 6 ,,Se atenţionează că, în situaţia în care partea a contestat în judecată decizia organului fiscal, aplicată potrivit art. 134 alin. (1) lit. o) din Codul fiscal (suspendarea operaţiunilor la conturile bancare ale contribuabilului), instanţa nu va fi în drept să aplice în calitate de măsură de asigurare a acţiunii suspendarea acestui act de suspendare, întrucît măsura de asigurare va corespunde cu însăşi obiectul acţiunii şi, aplicînd-o, instanţa se va pronunţa şi asupra fondului cauzei înainte de examinarea acestuia”, se explică instanţelor de judecată că, în cazul contestării măsurii de asigurare suspendarea operaţiunilor la conturile bancare a contribuabilului, aplicată de către organul fiscal, instanţa de judecată nu va fi în drept să suspende acţiunea dispoziţiei de suspendare a operaţiunilor la conturile bancare drept măsură de asigurare, pînă la examinarea fondului cauzei.
25 Июль /2013 13:43
Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, a avut o întrevedere de lucru cu reprezentanții Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), la solicitarea acestora. În cadrul întrevederii, reprezentanţii ANRE au menţionat că scopul activităţii instituţiei pe care o reprezintă vizează protejarea drepturilor consumatorilor din Republica Moldova de aplicarea de tarife exagerate. În acest sens, reprezentanţii ANRE au evidenţiat necesitatea activităţii transparente a agenţilor economici şi au specificat că are loc monitorizarea permanentă a situaţiei din domeniu. În acest context, reprezentanţii ANRE au propus iniţierea unui acord de colaborare între ANRE şi IFPS pe plan informaţional, solicitare motivată prin intenţia de a verifica corectitudinea tarifelor.
25 Июль /2013 12:03
Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, a avut o şedință de lucru cu reprezentanții Asociației Businessului European. În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte ce vizează problemele care, pe moment, afectează mediul de afaceri din Republica Moldova, părţile venind cu anumite sugestii şi propuneri de soluţionare a acestora.
25 Июль /2013 11:39
В последние годы в Республике Молдова все чаще применяется практика установления Государственной налоговой службой налоговых постов. Однако, несмотря на имеющиеся преимущества, в некоторых случаях это влечет за собой недовольство со стороны налогоплательщиков. В соответствии с положениями ч. (2) и (3) ст. 146 НК, налоговые посты могут быть стационарными, передвижными и электронными. Стационарный налоговый пост располагается в установленном и специально оборудованном месте, где он осуществляет свои полномочия. Передвижной налоговый пост, обеспеченный техническими средствами, в том числе транспортными, перемещается в зависимости от необходимости в радиусе контролируемого сектора. А электронный налоговый пост является информационно-техническим средством передачи и хранения в электронном виде информации, которая может прямо или косвенно использоваться для определения налогового обязательства.
24 Июль /2013 17:10
В соответствии с положениями статьи 793 Налогового кодекса, форма сертификатов, подтверждающих резидентство и уплату подоходного налога нерезидентами в Республике Молдова, а также список документов, на основании которых они выдаются, устанавливаются Правительством. В целях усовершенствования процесса администрирования подоходного налога, удержанного с доходов нерезидентов, полученных на территории Республики Молдова, Постановлением Правительства № 101 от 05.02.2013 ( Официальный монитор № 31-35/150 от 15.02.2013) (далее – Постановление) были утверждены новые типовые формы, подтверждающие резидентство и уплату нерезидентами подоходного налога в Республике Молдова.
24 Июль /2013 16:48