Фильтр поиски по категориям


Care este modul de calculare a taxei pentru amenajarea teritoriului pentru subiecții impunerii care activizează în domeniul IT, în situația în care contribuabilul a devenit rezident ai parcurilor pentru tehnologia informației la sfârșitul lunii aprilie? Subiecți ai impunerii la taxa pentru amenajarea teritoriului, conform art. 290 alin. (1) lit. a) din titlul VII al CF sunt persoanele juridice sau fizice înregistrate în
30 Октябрь /2019 15:40
În primele 9 luni ale anului curent, Serviciul Fiscal de Stat a eliberat 9 396 406 formulare tipizate de documente primare cu regim special, sumă totală achitată pentru acestea fiind de peste 11 mil. lei, potrivit datelor publicate de SFS. Formularele au fost oferite, în total, la 18 mii de agenți economici. Din numărul total de formulare, 5 395 652 sunt facturi fiscale de care au beneficiat 14 271 agenți economici. Costul total al formularelor furnizate este de 9,9 mil. lei. Comparativ cu perioada similară a anului precedent, numărul formularelor eliberate este mai mic, în ianuarie-septembrie 2018 fiind eliberate 9 878 549 formulare, în sumă totală de 12,4 mil. lei, ele fiind repartizate la circa 20 mii de contribuabili.
28 Октябрь /2019 14:29
Stimați contribuabili, Serviciul Fiscal de Stat vă propune acest Calendar, reamintind datele prezentării rapoartelor fiscale în luna noiembrie 2019 Vă atenționăm că la 25 noiembrie expiră termenul de achitare a impozitelor, taxelor și a contribuțiilor de asigurări sociale și termenul de prezentare a dărilor de seamă fiscale.
28 Октябрь /2019 08:00
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS, nr. 454 din 24.10.2019.
24 Октябрь /2019 11:00
1. (34.6.3) Care sunt obligațiile utilizatorilor maşinilor de casă şi de control/ imprimantelor fiscale, privind ținerea și completarea Registrul MCC/IF? 2. (34.3.5) Care sunt sancțiunile în cazul încălcării regulilor de ținere și completare a Registrului MCC/IF?
24 Октябрь /2019 10:58
Obligațiile privind instalarea terminalelor POS sunt stabilite în Legea nr. 845/1992, cu privire la antreprenoriat și întreprindere. Astfel potrivit art. 71 din Legea menționată, începînd cu 1 iulie 2012, agenţii economici (cu excepţia asociaţiilor de economii şi împrumut şi organizaţiilor de microfinanţare) al căror volum de vînzări din comerţul cu ridicata şi/sau cu amănuntul şi/sau din prestarea de servicii a depăşit 2 milioane de lei
24 Октябрь /2019 10:57
Potrivit art. 2931 alin. (3) din Codul contravenţional al Republicii Moldova nr. 218/2008, degradarea, pierderea, nimicirea, lipsa registrului maşinii de casă şi control,
24 Октябрь /2019 10:56