Știri

Schimbul automat de informații privind conturile financiare: proiectul Regulamentului, propus pentru consultări

Ca urmare a aprobării Legii nr. 69/2023 privind implementarea prevederilor Acordului multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare, Ministerul Finanțelor a elaborat proiectul Regulamentului cu privire la schimbul automat de informații privind conturile financiare. Documentul poate fi consultat până la 5 iunie curent.

 

Regulamentul stabilește: instituțiile financiare raportoare; subiecții care fac obiectul raportării; conturile raportabile; categoriile de informații privind identificarea subiecților raportabili și regulile de diligență aplicabile de către aceste instituții în vederea identificării conturilor raportabile de către acestea, precum și procedura de raportare a acestor informații.

 

Conform Regulamentului, instituția raportoare rezidentă în RM, excluzând sucursalele respectivei instituții financiare care se află în afara Republicii Moldova, este orice sucursală a unei instituții financiare care nu este rezidentă în RM, dacă sucursala respectivă se află în țara noastră. Instituția financiară înseamnă o instituție de custodie, o instituție depozitară, o entitate de investiții sau o companie de asigurări specificată.

 

În același timp, cont raportabil reprezintă un cont financiar care este administrat de o instituție financiară raportoare din Republica Moldova și este deținut de una sau mai multe persoane raportabile sau de o ENF (orice entitate care nu este o instituție financiară) pasivă controlată de către una sau mai multe persoane raportabile, cu condiția ca aceasta să fi fost identificată ca atare în temeiul procedurilor de diligență. Contul financiar reprezintă un cont administrat de o instituție financiară și include:  conturi de depozit;  conturi de custodie, iar în cazul unei entități de investiții, orice drepturi aferente capitalului sau datoriei aparținând instituției financiare.

 

Un cont este considerat a fi un cont raportabil începând de la data la care este identificat ca atare în conformitate cu normele de diligență. Din momentul în care un cont este considerat un cont raportabil, acesta își menține această funcție până la data la care încetează a mai fi un cont raportabil, chiar dacă soldul sau valoarea contului este egală cu zero sau este negativă sau nu există nicio sumă plătită sau creditată în contul respectiv sau în legătură cu respectivul cont.

 

În cazul conturilor cu valoare mai mică, în vederea stabilirii dacă titularul contului persoană fizică este o persoană raportabilă, instituția financiară raportoare poate aplica testul adresei de domiciliul/reședință privind titularii conturilor persoane fizice sau căutarea în evidența electronică. În același timp, în cazul conturilor cu valoare mare, în vederea stabilirii dacă titularul contului persoană fizică este o persoană raportabilă, instituția financiară raportoare poate aplica următoarele proceduri: căutarea în evidența electronică; căutarea în acte pe suport hârtie sau consultarea responsabilului pentru relații cu clienții în scopul obținerii de informații concrete.

 

În cazul în care, în urma examinării aprofundate a conturilor cu valoare mare, este descoperită o adresă purtând mențiunea „corespondență reținută” sau „reclamată de persoană alta decât titularul contului” și pentru titularul de cont nu este identificată nicio altă adresă și, instituția financiară raportoare trebuie să obțină din partea titularului de cont respectiv o declarație pe propria răspundere sau documente justificative pentru a stabili rezidența fiscală/rezidențele fiscale a/ale respectivului titular de cont. În cazul în care o instituție financiară raportoare nu poate obține declarația pe propria răspundere sau documentele justificative respective, aceasta trebuie să raporteze contul Serviciului Fiscal de Stat drept cont nedocumentat.

 

Mai multe despre prevederile Acordului multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare consultați aici.

 

Cu detalii suplimentare vom reveni după aprobarea Regulamentului.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

712 vizualizări

Data publicării:

30 Mai /2023 09:58

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

schimb de date | conturi financiare

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon