Taxe locale

Scutirea unor categorii de persoane de plata impozitului pe bunurile imobiliare

Persoanele juridice și persoanele fizice rezidenți și nerezidenți ai Republicii Moldova – proprietari ai bunurilor imobiliare, precum și deținători ai drepturilor patrimoniale (drepturilor de posesie, de gestiune și/sau de folosință) asupra bunurilor imobiliare de pe teritoriul Republicii Moldova sunt subiecți ai impunerii cu impozitul pe bunurile imobiliare.

 

Articolul 283 din Codul fiscal prevede categoriile de persoane scutite de plata impozitului respectiv:

  • persoanele de vârstă pensionară;
  • persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate;
  • persoanele cu dizabilităţi din copilărie;
  • persoanele cu dizabilităţi medii (participanţi la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova, participanţi la acţiunile de luptă din Afghanistan, participanţi la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl);
  • persoanele supuse represiunilor şi ulterior reabilitate;
  • familiile participanţilor căzuţi în acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova şi persoanele care au fost întreţinute de aceştia;
  • familiile militarilor căzuţi în acţiunile de luptă din Afghanistan şi persoanele care au fost întreţinute de aceştia;
  • familiile care au copii cu dizabilităţi în vârstă de până la 18 ani şi membrii familiilor care au la întreţinere şi îngrijire permanentă persoane cu dizabilităţi;
  • familiile persoanelor decedate în urma unor boli cauzate de participarea lor la lucrările de lichidare a consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl şi persoanele care au fost întreţinute de acestea.

 

Este important de menționat că în sensul aplicării scutirii de plata impozitului pe bunurile imobiliare, persoană de vârstă pensionară, reieșind din prevederile Legii nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii, este considerată persoana care are dreptul la pensie pentru limită de vârstă, ce se acordă în cazul îndeplinirii cumulativ a condițiilor privind vârstele de pensionare și stagiile de cotizare prevăzute de legea respectivă. Potrivit aceleiași legi, în anul 2024, vârsta standard de pensionare pentru bărbați constituie 63 ani, iar pentru femei – 61 ani.

 

Categoriile de persoane enumerate mai sus sunt în drept să beneficieze de scutire de plata impozitului pe bunurile imobiliare doar pentru obiectele impunerii cu destinaţie locativă și exclusiv cu condiția ca în aceste bunuri imobiliare persoanele respective să își aibă înregistrat domiciliul sau, în lipsa acestuia – reşedinţa, pentru terenurile neevaluate de către organele cadastrale teritoriale care sunt ocupate de locuinţe ce constituie domiciliul/reședința persoanei, precum și pentru loturile de pământ de pe lângă domiciliul/reședința persoanei.

 

Scutirea se oferă în limita valorii (costului) bunurilor imobiliare cu destinație locativă, stabilite de autoritatea administraţiei publice locale. Totodată, până la stabilirea limitei respective de către organul cu referință, scutirea se acordă în limita valorii (costului) prevăzute în anexa la titlul VI al Codului fiscal. Spre exemplu, pentru anul 2024 în municipiul Chișinău, conform Dispoziției Primarului general al mun. Chișinău nr. 663-d din 29.12.2023 cu privire la aplicarea bugetului municipal Chișinău provizoriu pentru anul 2024, scutirea de plata impozitului pe bunurile imobiliare pentru obiectele impunerii cu destinație locativă, unde persoanele beneficiare și-au înregistrat domiciliul, este stabilită în limita valorii de 500 000 lei.

 

De asemenea, în municipiul Bălți, conform Deciziei Consiliului mun. Bălți nr. 14/3 din 21.12.2023, limita valorii bunurilor imobiliare scutite de plata impozitului pe bunurile imobiliare constituie 156 000 lei și coincide cu limita valorii stabilite în anexa la titlul VI al Codului fiscal.

 

Prin urmare, în cazul în care valoarea bunului imobiliar depășește limita de acordare a scutirii stabilită de autoritatea administrației publice locale sau, în lipsa acesteia, cea prevăzută de legislație, subiectul impunerii va achita impozitul calculat pentru diferența dintre valoarea bunului și limita valorii stabilite.

 

Concomitent, în cazul în care dreptul la scutire de plata impozitului apare sau se stinge pe parcursul anului fiscal, recalcularea impozitului se efectuează, începând cu luna din care persoana are sau nu dreptul la această scutire.

 

Responsabilitatea de calculare a impozitului pe bunurile imobiliare ale persoanelor fizice, precum și înștiințarea subiecților impunerii cu privire la suma impozitului prin intermediul avizelor de plată corespunzătoare, revine serviciilor de colectare a impozitelor și taxelor locale (SCITL) din cadrul primăriilor în raza cărora sunt amplasate bunurile respective. Informația privind categoriile de persoane beneficiare de scutire de plata impozitului este recepționată în mod automatizat de către serviciile responsabile de calculul acestuia.

 

În cazul în care persoanele respective primesc avize de plată a impozitului și/sau au anumite neclarități aferent modului de acordare a scutirii de plata impozitului, acestea se pot adresa SCITL cu documentele ce confirmă categoria de beneficiar de scutire.

 

author icon

Ana-Maria Marușevschi

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1161 vizualizări

Data publicării:

24 Iunie /2024 10:19

Catalogul tematic

Persoana fizică | Persoană juridică | Impozitul pe bunurile imobiliare | Noutăți fiscale

Etichete:

Cod fiscal | bunuri imobiliare | achitarea impozitelor

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon