Știri

Serviciile alternative de îngrijire a copiilor de tip familial

Serviciile alternative de îngrijire a copiilor de tip familial sunt organizate la domiciliul/reședința temporară a îngrijitorului calificat, numărul total al copiilor nu va depăși cifra 5.

 

În Monitorul Oficial din 14 septembrie a fost publicată Hotărârea nr. 572 din 2 august 2023, prin care au fost aprobate regulamentele cu privire la organizarea și funcționarea serviciilor alternative de îngrijire a copiilor: Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea serviciilor alternative de îngrijire a copiilor organizate de angajator la locul de muncă, Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea serviciilor alternative de îngrijire individualizată a copiilor și Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea serviciilor alternative de îngrijire a copiilor de tip familial.

 

Similar serviciului de îngrijire individualizată a copiilor, serviciile de îngrijire de tip familial se prestează de către îngrijitor cu condiția deținerii patentei de întreprinzător pentru genul de activitate servicii alternative de îngrijire a copiilor de tip familial, eliberată în conformitate cu Legea nr. 93/1998 cu privire la patenta de întreprinzător.  Detalii aici.

 

Cererea pentru eliberarea patentei de întreprinzător poate fi depusă în format electronic, prin intermediul Sistemului informațional automatizat „Cabinetul personal al contribuabilului”, sau fizic, la sediul organului fiscal teritorial sau al autorității administrației publice locale din raza domiciliului, în cazul în care în localitatea respectivă nu este amplasată subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat.

 

Regulamentul prevede că mai mulți îngrijitori titulari de patente se pot asocia în scopul organizării și desfășurării în comun a serviciilor de îngrijire, în baza contractului de activitate. Responsabil de notificarea și înregistrarea serviciului de îngrijire va fi îngrijitorul în a cărui domiciliu/reședință temporară se va organiza serviciul de îngrijire.

 

Înainte de inițierea serviciilor de îngrijire, îngrijitorul/ îngrijitoarea, ca măsură prealabilă de verificare a corespunderii serviciilor de îngrijire cu cerințele sanitare, poate solicita de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică suport consultativ în conformitate cu legislația privind controlul de stat al activității de întreprinzător

 

Serviciile de îngrijire se prestează în baza contractului de prestări servicii încheiat între îngrijitor/îngrijitoare și reprezentantul legal al copilului.

 

Cuantumul remunerației pentru serviciile de îngrijire de tip familial se negociază de către îngrijitor și reprezentantul legal al copilului și se specifică în contractul încheiat între aceștia.  Cuantumul remunerației pentru o oră de activitate nu poate fi mai mic decât cuantumul salariului minim pe țară per oră, pentru atribuțiile prevăzute de lege și de contractul încheiat între părți.

 

Amintim că Legea nr. 367/2022 cu privire la serviciile alternative de îngrijire a copiilor prevede că pot fi organizate trei tipuri de servicii alternative de îngrijire a copiilor:

  • organizate de angajator la locul de muncă – pentru persoanele angajate prin contract individual de muncă/persoanele aflate în raporturi de serviciu în bază de act administrativ ori prin alte tipuri de contracte civile în vederea executării de lucrări sau prestării de servicii, cu suportarea tuturor cheltuielilor aferente din mijloacele proprii ale unității. Respectivele servicii se înființează prin ordinul intern al angajatorului;
  • individualizată – prestată de către îngrijitor la domiciliul sau reședința temporară a copilului.  Inițierea și desfășurarea activității se realizează cu condiția deținerii de către îngrijitori a patentei de întreprinzător pentru acest gen de activitate;
  • de tip familial, organizate la domiciliul/reședința temporară a îngrijitorului pentru un număr limitat de copii, cu condiția deținerii patentei de întreprinzător pentru acest gen de activitate.

 

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

632 vizualizări

Data publicării:

18 Septembrie /2023 08:00

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

noutati

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon