Știri
Stock option plan în loc de capitalul de stimulare
Capitalul de stimulare, reglementat la art. 311 din Legea nr.135/2007 privind societăţile cu răspundere limitată, ar putea fi abrogat. Aceasta prevede proiectul politicii bugetar-fiscale propus de Ministerul Finanțelor pentru consultări publice.
În schimb, Codul fiscal se propune a fi completat cu un alt instrument de stimulare a personalului - stock option plan.
Conform proiectului, stock option plan este un program inițiat în cadrul unei persoane juridice, aprobat de către adunarea generală a asociaților/acționarilor, prin care se acordă angajaților rezidenți și administratorilor rezidenți acesteia, dreptul de a achiziționa la un preț preferențial sau de a primi cu titlu gratuit un număr determinat de titluri de participare, emise de entitatea respectivă, dar nu mai mult de 25% din capitalul social, în raport cu toți participanții la program. Pentru calificarea unui program ca fiind stock option plan, programul respectiv trebuie să cuprindă o perioadă minimă de 3 ani între momentul acordării dreptului și momentul exercitării acestuia (achiziționării/primirii titlurilor de participare). Astfel, în cadrul programului respectiv, angajaților și administratorilor companiei le va fi acordat dreptul la achiziționarea unui număr determinat de titluri de participare emise de entitatea la un preț preferențial sau să fie acordate acestora cu titlu gratuit. Pentru calificarea unui program ca fiind „stock options plan”, acesta trebuie să cuprindă o perioadă minimă de 3 ani între momentul acordării dreptului și momentul exercitării acestuia (achiziționării/primirii titlurilor de participare). Reglementarea termenului minimum de 3 ani urmărește păstrarea forței de muncă în cadrul companiei pentru o perioadă mai îndelungată, implicarea activă a angajatului și majorarea contribuției acestuia la dezvoltarea entității.
Totodată, creșterea sau pierderea de capital în cazul tranzacțiilor cu titluri de participare dobândite la preț preferențial sau gratuit, în cadrul „stock options plan”, se va determina ca diferență între prețul de vânzare (suma încasată/venitul obținut) a titlurilor de participare și baza valorică a acestor active.
Amintim, prin modificările la Legea nr.135/2007, intrate în vigoare la 22 octombrie 2023, a fost introdus capitalul de stimulare, ce prevede că societatea poate, prin decizie unanimă a asociaților, să formeze un capital de stimulare a beneficiarilor (personalului angajat) pentru a-i stimula și cointeresa în activități eficiente, participări active, inițiative de creație în favoarea societății. Capitalul de stimulare se formează din contul profitului net al societății și poate fi folosit la acordarea drepturilor la o plată la un moment stabilit sau la un moment în viitor în asociere cu un eveniment desemnat în viitor.Modul de creare și utilizare a capitalului de stimulare, de desemnare a beneficiarilor, precum și condițiile de acordare a plăților de stimulare se stabilesc în regulamentul aprobat de societate. Beneficiarii plăților de stimulare nu obțin drepturi și obligații prevăzute pentru asociați, dar pot avea acces la situațiile financiare ale societății și la altă informație, în modul stabilit de organele societății.
Proiectul politicii bugetar-fiscale urmează a fi consultat până la 16 iunie curent.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
781 vizualizări
Data publicării:
11 Iunie /2024 08:00
Catalogul tematic
Noutăți fiscale | Politica bugetar-fiscală
Etichete:
Ministerul Finanţelor | politica bugetar-fiscala | raspundere | mecanisme de stimulare
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.