Sectorul agrar
Subvenţiile în avans pentru proiectele de îmbunătăţiri funciare pot fi solicitate până la 21 aprilie
Până la 21 aprilie 2023, agricultorii pot depune cererile de solicitare a subvenţiei în avans pentru proiectele investiţionale privind lucrările de îmbunătăţiri funciare, ameliorare și protecție a solului.
Deținătorii de terenuri pot obține suport din partea statului pentru următoarele măsuri:
- Prevenirea și combaterea eroziunii solului. În cadrul acestei măsuri vor fi cofinanţate proiectele investiţionale de implementare a activităţilor ce ţin de prevenirea şi combaterea eroziunii solului (eoliene şi hidrice) pe terenuri agricole afectate de eroziune de suprafaţă şi în adâncime.
- Ameliorarea chimică a solurilor. Vor fi cofinanţate proiectele investiţionale de implementare a măsurilor şi a activităţilor ce ţin de ameliorarea chimică a solurilor pe terenuri agricole cu soluri salinizatesoloneţizate (semihidromorfe şi hidromorfe).
- Conservarea și sporirea fertilității solurilor. Urmează a fi cofinanţate proiectele investiţionale de implementare a măsurilor, activităţilor ce ţin de conservare şi de sporire a fertilităţii solurilor terenurilor agricole.
Conform Ghidului solicitantului, condițiile respectate de beneficiar pentru acordarea subvențiilor în avans în limitele măsurilor respective sunt:
- terenul pe care urmează a fi implementat proiectul investițional să fie deținut legal (în proprietate, posesie sau folosință pe perioada de implementare a proiectului şi 5 ani după realizarea investiției);
- proiectul se implementează într-o unitate administrativ-teritorială de nivelul întâi – sate, comune, orașe, municipii (cu excepția mun. Chișinău și Bălți);
- proiectul de execuţie este avizat pozitiv de o instituţie de cercetări de profil şi are un deviz de cheltuieli;
- costul total al proiectului eligibil nu va depăşi suma de 1 mil. lei;
- perioada de implementare a proiectului să nu depăşească 24 de luni de la data semnării contractului de acordare a subvenţiei în avans;
- contribuţia financiară a solicitantului reprezintă cel puţin 20% din costul total al proiectului investiţional;
- solicitantul poate depune un singur proiect pentru măsura respectivă pe parcursul perioadei de implementare;
- durabilitatea proiectului subvenţionat se asigură pe parcursul a 5 ani după darea în exploatare a obiectului (realizarea investiţiei);
- lipsa restanţelor la achitarea impozitelor şi a taxelor faţă de bugetul public naţional la momentul depunerii cererii de solicitare a subvenţiei în avans;
- în cazul realizării unor construcţii sau instalaţii (conform documentației de proiect) este necesară deținerea actelor permissive, necesare pentru efectuarea investiţiei, obţinute în conformitate cu prevederile legislației.
Subvenția în avans este acordată în două tranșe:
- tranşa I, în mărime de 70% din valoarea subvenţiei aprobate, este oferită beneficiarului în baza cererii de debursare, după semnarea cu AIPA a contractului de acordare a subvenţiei în avans. Această plată se efectuează după prezentarea documentelor confirmative ce dovedesc deschiderea şi transferarea contribuţiei proprii, în conturile existente în trezorerie sau în băncile comerciale pentru nonbugetari, în proporţie de cel puţin 20% din valoarea proiectului investiţional;
- tranşa a II-a, în mărime de 30% din valoarea subvenţiei aprobate, este oferită beneficiarului în baza cererii de debursare și după confirmarea cheltuielilor în valoare de 100% din valoarea proiectului investiţional, însoţite de actele primare contabile (copiile facturilor fiscale/declaraţiilor vamale, invoice-urilor); ordinele de plată; devizul de cheltuieli al lucrărilor efectuate și actul de verificare în teren al Agenţiei, în care se confirmă cheltuielile suportate de către beneficiar şi stadiul operaţional al proiectului.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1185 vizualizări
Data publicării:
14 Martie /2023 08:00
Catalogul tematic
Noutăți | Agricultura
Etichete:
Subvenţiile | sectorul agrar
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.